Eu, eu, eu. E intotdeauna vorba de mine. Restul nu mai conteaza. Dupa o discutie tampita dintr-un bar, cel cu care ar fi trebuit sa ma bat pentru a-mi arata masculinitatea imi spune o chestie esentiala: nu ai curaj! A avut perfecta dreptate, nu am curaj. niciodata nu l-am avut. Ma intreb daca sa-i multumesc sau nu unui prieten care m-a oprit in cls 12-a in ultima secunda (da, a fost ca in filme, eu drogat si pe marginea podului iar el, intamplator s-a prins de faza) sa ma sinucid.
Am trait atata vreme doar din vise
Le-adunam in inima si le vindeam
Le vindeam mereu pe o nimica toata
Dar in sinea mea ce mult ma bucuram
Cand in schimbul unui vis primeam un zambet
Din acel suras mai plamadeam un vis
Insa lumea s-a schimbat si pe-alte drumuri s-a grabit
Sau poate numai eu am obosit un pic
P.S. relax, i’m ok, i still have to live for my family and friends. i have responsibilities, i am not that selfish. but the feeling is still there…
Oare, nu esti prea tanar sa te fi plictisit deja? Sentimentul asta ar trebui sa apara mult mai tarziu, cand nu mai ai pe nimeni in jur, doar singuratatea si inutilitatea existentei(sper sa nu ai niciodata acest sentiment, e cutremurator!). Stefan Iordache avea motive sa cante asta, era ca o voce in pustiu, vorbea dar nimeni nu-l mai asculta, viata noastra a devenit o telenovela proasta, valorile s-au inversat, erau VIP uri pitzipoance care de care mai buzate sau umflate in sani, plugarite sau alte dragutii. Valorile autentice, principiile, sunt calcate in picioare de consumisti. Se citeste can can sau alta fituica ce intra in viata oamenilor cu bocancii plini de noroi. Dintr-o natiune unita, care impartea o carte in tot cartierul, am devenit doar orgolii. Nemasurate orgolii. Nimeni nu are timp sa daruiasca din timpul sau pentru celalalt, toti suntem ocupati si ne vedem de treburile noastre. Am devenit sclavi ai muncii si ai timpului. Pana si dragostea, a ajuns pervertita in sex la intamplare pentru unii.
Daruieste si vei primi inzecit! Crede si vei vedea ca exista un rost in toate! Nimic in aceasta lume nu e intamplator, exista energii care lucreaza intr-un anumit echilibru.
Poti sa lasi deschis magazinul tau de vise pana mai tarziu, un client tot va intra. Conteaza insa sa lasi usa deschisa si sa nu fi ursuz. Daca vrei sa fi iubit, iubeste!
“Eu, centrul universului” sună mai bine, dar parcă și cacofonia din titlu e nimerită 🙂 . Păi nu-i eul un “centru” de… toată jena?!
😎
Două chestii:
1) Dacă îți va mai trece vreodată prin cap să te sinucizi, să ții minte: indiferent cât de rahat au fost lucrurile în ultima vreme, o să vină ceva în viitor atât de frumos încât o să ți se oprească inima în loc de fericire și o să fii recunoscător că exiști [Dacă nu mă crezi pe mine, ceilalți cititori îți vor confirma]. Apoi iar te vei deprima… apoi va veni ceva ȘI mai frumos… etc. Cu timpul, învățăm să nu punem la suflet perioadele grele.
2) Nu mai avea o părere atât de proastă despre tine. Indiferent de aparențe, TOȚI oamenii sunt nesiguri pe ei și speriați, nu numai tu. Primul pas pentru a avea încredere în tine este să înțelegi că frica (mă rog, lipsa curajului) nu te oprește să îți trăiești viața, ci dimpotrivă – te echilibrează.
Atat de mult ne “ARD” unele cuvinte, ne strabat toata fiinta atacand pana la ultima celula ce, instant invata sa Urle.
Eu aș spune că tot ce ți s-a întâmplat până acum te-a făcut să devii atât de sensibil, încât să poți să apreciezi la adevărata valoare ceea ce vei avea mai târziu, autorule.
Killing urself is just stupid. Si in plus, faci mizerie inutil 😛 Gays care about details: ba e apa prea rece, pastila prea amara, iti rupi blugii preferati, cine hraneste hamsterul apoi, patezi covorul, etc etc …
Serios acu’, e nevoie de dualitatea bine-rau ca sa poti avea un simt corect al aprecierii. Ne-am nascut toti cu o viata de dus, macar s-o facem cum trebuie. Asa ca take the Bee Gees advice “stayin’ alive!” 🙂
Uneori esecurile vieti ne fac sa nu mai credem in nimic chiar sa ne pierdem speranta