Este Luni, multi ar spune ca e o zi de inceput, de inceputul unei saptamani unde toti ne intindem bratele si picioarele de dimineata, asteptandu-ne o noua saptamana cu bune si cu rele.
La mine e Luni, si simt ca parca e si Marti si Miercuri si Joi impreuna si simt ca sunt obosit, ca nu mai am rabdare sa respir, sa ma duc inainte si sa imi vad de viata mea ce-a de dinainte.
O durere de cap ingrozitoare, l-a naucit pe Ametitul de pe deal…, lucru ce l-a determinat sa se duca acasa si sa se odihneasca. Eram si eu la munca, si mi-a dat sms spunandu-mi ca se duce acasa mai devreme ca nu mai poate si ca fusese la medic, care ii spusese ca are o banala sinuzita.
Seara cand am iesit de la munca l-am sunat, si dormea, i-am zis ca sa mai stea in pat pana ajung eu si cand ajung, o sa mancam impreuna, stiti voi, viata de “familie”.
Am ajuns acasa, el s-a trezit si am observant ca la unul din ochi are strabism, adica un ochi ii fugea inspre interior. M-am panicat putin, insa am zis ca mai bine ne pastram calmul si o sa fie bine, fiindca intrase si pe un antibiotic injectabil, si luase destul de multe calmante.
Ne-am hotrat la indicatiile unei prietene sa ne ducem la un oftalmolog; tip care foarte sincer a observat anumite chestii ce erau acolo si pe care si eu si el le-am ignorant si nici nu ne-am gandit la ele. Usoare modificari de facies, si el a recomandat un CT.
In seara respective s-a dus Ametitul… la CT, si in mijlocul CT0-ului, medicul radiolog, a interrupt procedura si i-a zis ca trebuie sa faca RMN. S-a facut si RMN-ul, si venind acasa cu sufletul speriat si inca in stare de soc, am aflat ca persoana pe care o iubesc de 3 ani de zile, ca omul cu care am trecut prin greutati si moment superbe are o tumora in cap.
Initial am zis ca isi bate joc de mine, nu imi venea sa cred, si imi repetam in minte ca ma minte si vrea sa imi faca vreo farsa, mai ales ca nu observasem nici un fel de reactie din partea lui (evident era in stare de soc si el si eu ca vaca nu observasem).
Ne-am dus in bucatarie, ne-am aprins cate o tigara si am intrat pe skype cu amica ce ii recomandase oftalmologul. In momentul in care incepuse sa discute cu ea despre tumora si nu numai, am realizat gravitatea problemei, dezastrul care mi-a rupt in zeci si sute de bucati sufletul. Imi priveam sufletul pereche din lateral cum vorbea cu amica noastra si nu stiam ce sa spun, cum sa incep sa ii spun ca…
M-am ridicat brusc, simteam cum imi fuge pamantul de sub picioare, din doi pasi m-am dus in sufragerie si am inceput sa plang ca un copil prost spunandu-mi cu voce tare: ”Nu pot sa cred! Ce ma fac eu fara tine?”,si am plans cred ca aproximativ o ora, spunandu-mi acelasi lucru over and over, si degeaba, ca eu nu gasisem nici un raspuns.
El m-a auzit, a venit si m-a luat in brate si l-am apucat de haine si nu imi venea sa ii maid au drumul… am fost foarte egoist, fiindca :” Ce ma fac eu fara tine?” este egoist si ma gandeam la mine, la lipsa lui, la faptul ca s-ar putea ca “noi” sa nu mai existam.
M-am calmat, ne-am pus in pat, si el saracu a adormit intr-un final, iar eu ca un fraier, ma dadeam jos din pat, fugeam in bucatarie, trageam un plans bun, apoi ma intorceam in pat. Nu ma puneam bine pe pat simteam iar nevoia sa plang si iar fugeam in bucatarie, numai ca sa nu ma vada si ca sa nu il speriu, deranjez.
Dupa cum va spuneam de cand am aflat de tumora, au mai trecut si inca vre-o 2-3 CT-uri si RMN-uri, niste vizite la neurochirugi de prin tara, si acum asteptam ca pe 5 martie sa se duca la AKH din Viena, la un consult, sa vada ce e pe acolo. La Hanovra, suntem siguri ca nu ne permitem sa ajungem pentru genul asta de interventie, insa speram la un sfat sau o parere. Cel mai bun cotat neurochirug din Bucuresti a zis ca el nu se baga fiindca nu ii mai arde de stat 10-12 ore intr-o sala de operatie si apoi langa pacient in primele zile postoperator.
Si uite asa 11 medici, 11 pareri diferite si o sigura problema.
Iar eu ma simt inutil, stiu ca trebuie sa il sustin, sa il sprijin, incurajez, dar va spun sincer ma simt deposit de situatie, si nu stiu incotro. Ma gandesc ca mi se rupe sufletul de fiecare data cand il privesc si ma gandesc la ce ne asteapta, mai bine zis ca ce il asteapta, sincer m-am gandit si la variant, ca daca as fii fost eu in locul lui cred ca as fi reasctionat altfel. Nu stiu ce sa spun…
Ma simt inutil, am senzatia ca nu il ajut cu nimic, miliarde de ganduri imi zboara prin cap. Adorm cu ganduri in cap si ma trezesc cu ele, totul e pe dos, totul e futut si parca traiesc intr-un serial de drama prost organizat si cu o continuua prelungire a punctului culminant.
Azi l-am dezamagit nespunandu-i nimic, m-am trezit foarte nervos din niste motive de rahat, si i-am raspuns flegmatic si am plecat de acasa.
Mi-a dat mesaj spunandu-mi ca :”…Omul care ma iubeste nu a avut azi nici macar o vorba buna pentru mine. Ma simt singur.”, si a avut dreptate, am fost o javra …
Mi-am cerut scuze, argumentandu-mi prostia si apoi mi-a scris :” daca nu vorbim, daca nu ne sprijinim unul pe altul, daca nu suntem buni unul cu altul, vom fii doi distrusi ce impart acelasi loc. Nu vreau asta.”.
Si omul are dreptate… iar eu ma simt ca naiba si am simtit nevoia sa scriu asta, fiindca nu stiu cu cine sa stau de vorba… imi vine sa plang din nou.
Pentru că-l iubeşti o să poţi face lucruri care ţi se par imposibile. O să te pui pe picioare şi o să-l ajuţi să treacă peste frică şi peste fiecare problemă, o să-l aperi şi o să-i dai forţă. Mă rog din tot sufletul să se facă sănătos şi să vă fie bine! Sper să aveţi noroc, uşi deschise şi prieteni aproape.
Vă trimit cea mai mare îmbrăţişare pe care am dat-o vreodată cuiva!
Îmi pare, sincer, foarte rău pentru această cumpănă prin care treceți. Este foarte important să treceți ÎMPREUNĂ uniți în lupta asta foarte dificilă. El are o enormă nevoie de tine. Tu va trebui să te dovedești oarecum veriga puternică în relație. Orice greșeală e umană și de înțeles în astfel de situații mai ales dacă reușești să nu te dai bătut. Vă urez baftă multă! Gândurile mele cele mai bune se îndreaptă spre voi! Să vă ajute bunul Dumnezeu în această luptă!
Greu, foarte greu… de fapt nici nu-mi pot imagina prin ce treceti. Dar oricat de greu ar fi, ramaneti IMPREUNA in aceasta lupta. Multa sanatate si putere sa treceti peste aceasta mare problema. Si sa ne tii la curent cu ce se intampla. Dumnezeu sa fie cu voi!
Fii tu însuți, plângi în brațele lui până adormiți, nu sta un minut departe când el știe că ar trebui să fi lângă el, dar nu-l cocoloși, nimic nu deranjează mai tare decât să-l vezi pe cel drag, că te crede neputincios înainte de vreme, respectă-i intimitatea atunci când te prinzi c-o vrea, nu o să-ți spună direct, o să trebuiască să te prinzi tu din gesturi ori aluzii, dar mai ales atenție mare la comportamentul tău față de el, fără grimase, fără gesturi de indiferență, fără să uiți de vorbele simple frumoase.
Nimic nu te pregătește pentru o situație de gen, dar trebuie să te reglezi din mers și asta rapid, pentru că el are nevoie de tine acum, nu mai pe seară, nu mai pe altă zi, Reglează-te Acum.
Tudor câteodată îmi pari un tânăr bătrân, în sensul de înțelepciune, este greu de asociat înțelepciunea cu tinerețea, tinerețe care este prin definiție vulcanică, neștiutoare și plină de nebunii. Ești un puzzle în desfășurare pentru mine și mi-ar pare teribil de rău ca la terminarea puzzle-ului să văd o altă imagine, alta decât cea spusă de tine.
Castilo, bine ai revenit!
Este luni, a trecut o săptămână de la fosta zi de luni, o săptămână obișnuită pentru mulți dintre noi, dar nu și pentru tine OscarW. Cum vezi acum, după o săptămână ce s-a întâmplat?
Cristymaykei, e marti:))) ieri am fost plecat, adica luni, sipot sa iti spun ca suntem optimisti, inca mai avem cateva vizite la diferiti medici si am sa va anunt. maine drum catre austria si vedem ce o sa ne spuna …
multumesc de intrebare
Baftă