Evadare in mijlocul naturii

Probabil va intrebati la ce se refera acest titlu. Ei bine, la escapada mea din monotonia urbana in care ma scufundasem de ceva timp. Asa ca, ieri dimineata(mult prea dimineata pentru mine) mi-am miscat fizicul pana la masina unui prieten de-al tatei si am pornit la drum. Destinatia? Ruralul pur; respectiv satul natal al mamei.

Drumul probabil ca va ganditi ca a fost unul placut. Ei da, placut si totusi la sfarsitul lui mi-am facut o cruce mare in semn de multumire ca am ajuns intreaga. Acel prieten al tatei este.. Pot sa spun ca este un sofer “pasional”. In sensul ca spune pe fata ce il deranjeaza si limita pedalei de acceleratie este pentru el o joaca. Si astfel ma vad intr-o masina gonind pe autostrada, incercand sa tin pasul cu soferul. Ceea ce am apreciat la el este felul in care “isi facea loc” printre masini. Si anume prin apasarea pedalei dincolo de limita sa si prin gesticularea nevrotica, insotita normal de cuvinte pe masura(asta in timp ce volanul se “conducea” singur).

Altceva ce m-a incantat, pe langa privelistile de-a dreptul spectaculoase, a fost diversitatea muzicii; de la jazz pana la Vunk si Antonia cu al lor “Pleaca”. Desigur, cum nimic nu poate fi perfect, acordurile muzicii erau perturbate des de claxonul masinii. Caci de fiecare data cand aparea un obstacol in calea masinii soferul apasa cu un frenezism de-a dreptul motivant pe claxon. Va vorbeam despre privelisti… Ei da, asta a fost cea mai frumoasa parte a calatoriei mele. Dealuri, campii, lacuri, baraje; toate adunate la un loc, omogenizandu-se intr-o adevarata “Lume noua” pentru mine, o oraseanca convinsa.

Trecand peste episodul dinamic al drumului, ajung in mijlocul pustietatii, nevoia mea de tehnologie si urban accentuandu-se. De ce spun asta? Pentru ca imediat ce am realizat ca semnalul telefonului meu este sub zero(ceea ce nu e deloc normal) am inceput sa cutreier curtea in cautarea lui. Aviditatea mea pentru acel semnal m-a condus intr-un loc de-a dreptul spectaculos. Radacini strabatand malurile, un paraias limpede si multa verdeata; din aceste elemente era constituit acel loc paradiziac. In fond, nu era decat o garla, insa m-a uimit prin simplitatea si totusi frumusetea de care da dovada cateodata natura. De fapt, nu, vorbesc prostii. Tot timpul natura ma fascineaza intr-un fel hipnotizant si de-a dreptul excitant.

Cum va spuneam, fermecata de acel luxuriant peisaj, m-am aventurat spre mai departe, urmand cursul paraului. Din pacate spiritul meu aventurier a fost repede inabusit de gandul ca nici in acel paradis al verdetii nu aveam… semnal. Asadar mi-am asezat posteriorul pe un bustean si mi-am proptit capul intr-o mana, asteptand “ceva”care sa-mi readuca apartenenta mea la o societate.

Dupa orele amiezii solutia salvatoare si-a facut aparitia; unchiul meu si un deal inalt. Cum am spus am urcat pe deal si ghiciti ce… Semnalul era full. O, da! Erau cinci liniute pline, gata de folosire. Insa dupa o jumatate de ora de vorbit la telefon m-am regasit din nou in linistea naturii. Si am stat asa asteptand un semn divin care sa-mi aduca calea spre tehnologia suprema, iar divinitatea nu s-a lasat asteptata. Si s-a facut auzita in cel mai dureros mod; prin intepatura unei albine. Butonand in disperare telefonul cautand reactii adverse in urma coliziunii dintre degetul meu si acul micutei fiinte, am realizat ca exista Messenger si pe telefon. “Oh, Yeah!!”; atat am putut spune caci dupa aceea atentia mi-a fost atrasa de multiplele conversatii. Insa.. Fatalitate!! Bateria telefonului(dupa o zi intreaga de butonat si ascultat muzica) s-a terminat. Ei… Si asa s-a incheiat bucuria mea de a termina niste persoane cu discutiile ample ce le tot dezvoltam.

O adverata distractie(si cred ca singura) a fost vizionarea meciului impreuna cu unchiul meu. Vizionare ce a fost mai mult decat zgomotoasa si brutala. Trezirea(din nou prea matinala) m-a lasat intradevar cu o indispozitie ce nici in acest moment nu am putut sa o indrept. Au urmat vizitele regulamentare si cordiale pe la toate rudele, in urma carora am ramas cu o ameteala… ametitoare. Vinul si ciocolata nu fac combinatie buna, mai ales cand rezistenta mea la bautura este destul de subreda. Cu acea ameteala si indispozitie care parca se agravase, am adormit, trezindu-ma in momentul plecarii.

Nici drumul inapoi nu a fost lipsit de “aventurile” de care a fost plina intreaga calatorie. Desi soferul era mai calculat si mai “manierat” in ce priveste manuirea bolidului, acesta era iesit de mult din functiune. In concluzie… Nici drumul inapoi nu a fost placut, daramite sa fie confortabil.

Acum, ajunsa acasa pot spune urmatoarele concluzii:”La ce bun am facut aceasta calatorie? Tot ce am obtinut a fost oboseala, stres si durere.” Iar raspunsul la aceasta intrebare(desi este hilar si putin cam infantil): nudul.

Acum am nevoie de odihna asa ca va las si.. V-am pupat. ByE!!