Ce esti, ma, tu? Animal?! De unde ai aparut tu in neamul nostru: puturos, mincinos, hahalera, om de nimic? De unde? Nu te uiti, ma, la tine ca ii se face sila oricui numai daca te priveste cum arati cu mutra asta scarboasa, cu bubele de pe tine, dar sa te mai accepte si in pat, in intimitate? Ar trebui sa-i saruti urmele, sa mergi in fata ei… si tu? Ce faci?
Nu e neaparat sa fie asta o regula…
Adica, daca tot e vorba de frumusete, de spirit civic, de sex sau dragoste, de sentimente, de mentalitati in ultimele zile, si cum afundat in paginile unei carti descoperite in biblioteca, despre care nu multe am gasit pe internet [bine ca am gasit anul in care a fost publicata prima data!], o carte care eu, pana in punctul unde am ajuns cu lectura o consider buna, desi mai greu de urmarit deoarece autorul a fost aici, acolo, peste tot cu povestirea.
Insa, un singur lucru-mi place la o carte. Imi place cand iti da sansa sa te detasezi, sa te lase sa visezi, sa-ti deschida orizonturile, sa iti imaginezi, sa vezi ceea ce autorul incerca sa transmita prin ceea ce ne-a lasat, sa vezi in imagini. Priveste dincolo de randuri. Si desi, in real life, nu cred ca exista o relatie “perfecta”, stim cu totii ca perfectul nu exista, sau exista dar depinde de sistemul fiecaruia de referinta. Insa perfectiunea e doar ceva, daca exista, ce exista pentru tine. Nu poti generaliza, nu poti impune maselor ce e perfectiunea, sa aiba ca punct de referinta punctul tau de vedere. Dar pentru mine, nu exista un asemenea lucru, ca perfect. Chiar de se zice ca perfectiunea e ceva spre care toti tintim, niciodata nu ajungem, dar dezamagiti mai mult sau mai putin de rezultate, perseveram.
Cum ziceam, in real life, o relatie perfecta nu cred ca exista, care noi sa o luam ca exemplu. Stim cum NU trebuie sa ne comportam, dupa diferite mentalitati. De exemplu, intr-o familie “normala”, femeia face, mancare, curat, are grija de copii si celelalte, pe cand barbatul lucreaza, sta si se uita la TV, mananca seminte si da ordine, doarme (in sensul de lenevit).
In “noile” mentalitati, si barbatul si femeia au responsabilitati egale in familie. Amandoi au grija de copii, amandoi pot face de mancare (chiar de femeile in “vechile” mentalitati, fac mancare, cica tot barbatii sunt mai buni bucatari), amandoi pot face curat, amandoi pot lucra, amandoi lenevesc. Mai pe scurt se poate zice, echilibru?
“-Intr-adevar, dragostea Cristinei pentru Misu nu numai ca nu si-a dobandit “acel echilibru atat de necesar”, dimpotriva, s-a aprins parca si mai tare, in timp ce dumnealui…
-Ma ierti, interveni din nou tanarul medic, ce intelegi dumneata, in acest caz prin echilibru? crezi ca este absolut necesar? Sufletele pot fi puse asa pe cantar, atat dai tu, atat dau eu?! caci altfel…
-Sa stii, mai baiete, raspunse ziaristul, ca intr-o iubire adevarata, frumoasa, cele doua inimi care vibreaza trebuie sa stea pe trepte egale, sa priveasca si sa infaptuiasca totul pornind de la aceeasi inaltime. Daca una se afla in genunchi iar cealalta isi inalta spranceana catre ea de deasupra, cumpana existentei lor comune se va frange cu siguranta. Sau in cazul in care bucatile nu se rup, luand-o care incotro, atunci orice miscare, orice balans al vietii va produce atata durere celui ingenuncheat, incat situatia este cu mult mai rea…
-Este interesant ceea ce spui… m-am gandit prea putin sau deloc la acest lucru. la noi s-a intamplat sa fie totul “cum trebuie”; cred ca si pe dinauntru ne aflam pe trepte goale, cum afirmai dumneata…
– Ma bucur pentru voi, Razvane. Sunteti intradevar doi copii buni si meritati sa traiti o viata in care sa infaptuiti totul pornind de la aceeasi inaltime sufleteasca […]”
Intr-o carte, in desene (in Romania cica, dar nu cred) totul e posibil. Cum am zis mai sus, imi place o carte cand imi da sansa sa privesc dincolo de randuri. Si mai ales cartile si filmele de genu, romantice, dramatice, mai mult sau mai putin. Unde si suspansul e prezent, desi majoritatea cartilor romantice sunt toate facute dupa un sablon, mai mult sau mai putin. Iti dau sansa sa treci intr-o stare superioara in care nimic nu are limite, visezi, desi esti treaz, cu ochii atintiti asupra unor insiruiri de litere, cu mintea in doua parti (desi se zice ca barbatii nu prea pot face 2 lucruri deodata, cred ca niciodata nu e prea tarziu sa fie dovedit contrariul).
Ajungi intr-un moment in care vezi paginile scurgandu-se, insiruirile de litere trecandu-ti prin fata ochilor, cu o viteza ametitoare. Cartea, comparand-o cu viata, paginile fiind minute/ore/zile/ani din viata, sau cartea fiind o initiere ce te ridica o treapta mai sus deasupra fostului tu, dar nu deaspura celorlalti indiferent de diferentele dintre eu si tine, indiferent de nivelul IQ-ulu, indiferent de ani, indiferent de cultura generala, indiferent de lipsuri si de plusuri.
Cand am comparat viata cu o carte, si insiruirile de litere dintr-o pagina cu minute/ore/zile/ani totodata poate fi mentionat faptul ca desi se pot scurge in fata ochilor tai cu o viteza ametitoare, la fel de bine se pot scurge cu viteza evolutiei umane. Sau a melcului turbat?
“Valentina plecase de vreo ora . Studentul se asezase acum pe o alta banca (iubita de altadata se casatorise intre timp si avea un baietel, ceea ce n-o impiedica sa se mai gandeasca,uneori, cu involburare in suflet la anii adolescentei); medita la intamplarea petrecuta cu cativa ani in urma, la destinul acelor scrisori care facusera si ele parte din “geamantanul cu visuri”… “
De la ce-am pornit si la ce-am ajuns?
(citate George Sovu – Dans in foisor)
Si ca o incheiere, il felicit pe Silviu pentru titlul castigat, chiar daca nu a fost corect sa “porneasca” cu un oarecare avantaj in fata celorlalti, cu un handicap. Dar e de admirat curajul dovedit prin a concura, insa daca nu ar fi fost acceptat in concurs pe motivul handicapului, ar fi fost poate vorba de discriminare. Dar nici cum nu e bine? Doar ca intr-o comunitate, daca se poate vorbi de asta, numeroasa au ba, cred ca un concurs e destul, chiar daca, ziceam mai sus ca ” trebuie sa stea pe trepte egale” desi vorba era despre dragoste/romantism, se poate generaliza.
Anyway, nu inteleg de ce se da acum apa la moara, treaba a fost facuta, castigatorul anuntat, nu se poate schimba. Cine crede ca poate schimba ceva, be my guest, sa participe la anul. Sau cei care nu au participat sa nu isi dea cu parerea despre cine trebuia sa castige, sau uite ce naspa era ala, sau nu a facut aia bine, sau orice. Adica, in primu’ rand, trebuia sa urce ei pe scena si apoi sa comenteze, dupa experienta ce a facut cine.
Parerea mea 🙂 .
“Romantism, asa este, fara de care insa, viata isi pierde macar ceva din adevaratul ei farmec!” (George Sovu)
