Mă trântesc pe prima treaptă a scării cu un pix și multe coli crezând că talentul meu literar va măzgăli multe foi până va găsi ordinea ideală a cuvintelor și ideilor. Dar nu reușesc nici măcar să ating pixul de prima foaie, am mintea searbădă și mă uit insistent în jur sperând că vreun obiect ciudat din curtea asta mă va inspira. Nimic. Mai aștept 2 minute și… nimic. Nici măcar nu pot gândi despre ce anume aș vrea să scriu. La naiba cu talentul meu, acum 2 ani scoteam poezii pe bandă rulantă și acum nici măcar o idee n-am.
Poeziile mele… câte un fluturaș fragil și colorat care îmi ieșea din stomac atunci când tresăream la un gest frumos. Și ce era și mai frumos, că am știut încă de la nașterea lor că nu vor muri niciodată pentru mine. Poate ei mă vor ajuta să știu și acum să spun o poveste. Din cufărul magic cu amintiri scot DVD-ul cu arhiva din liceu și trezesc la viață multe întâmplări fără să le pot desluși ordinea. Arunc o privire fiecărui fluturaș și mă întorc pe scări pentru că simt că mă voi inhiba complet reflectând la haosul trecutului.
Din nou nu am nicio idee. Peste drum vecina iese cu rufele în lighean să le întindă pe culme. Există ceva care îmi atrage atenția în ceea ce văd dar… aaa, da, e prosopul verde; încep să râd pe sub mustăți. Seamănă mult cu prosopul pe care ți l-am dat când ai ieșit gol din baie. Și îmi vine să râd cu adevărat. Privirea aia perversă ca și cum nimic nu era în neregulă aproape că mă convinsese să sar pe tine și să-ți spun cât de mult îmi placi dar neah, neah, e nevoie de mai mult de atât pentru mine. Și râd din nou amintindu-mi că nu am făcut o poezie pe seama acestei întâmplări, ar fi fost prea… ha ha ha.
Dar cine ești tu? Acum văd norii de ploaie și îmi amintesc vag de ziua în care te-am văzut prima oară. Nu am putut să ignor acel zâmbet în colțul gurii pe care mi-l aruncai ori de câte ori îndreptam privirea spre tine. Și eu zâmbeam cu toata gura să fiu sigur că nu mă ratezi. Erai ca o găină, de fapt cocoșel plouat strâns bine sub umbrela mea. Ce să mai, din prima zi ai fost un profitor și eu mă lăsam profitat încă dinainte să te cunosc. Combinația perfectă. Dar nu mi-am dat seama pe moment, în primele zile de școală ai continuat să zâmbești la mine fără să te mai ajut cu ceva. Și apoi a urmat momentul cel mare: mi-ai cerut sfios să te ajut să-ți formatezi calculatorul și am început să râdem amândoi când am spus că am înțeles acum scopul zâmbetelor tale.
Apoi mi-am turnat un pahar cu Sprite și mi-am amintit ca erai cam bețiv. Bleah… băgai în tine alcool mai mult decât aer. Când mergeam pe undeva te îmbătai așa rău că luai toate fetele la rând și le sărutai, ai fi continuat și la mine dar de-abia suportam mirosul și așa. Dar asta nu te descuraja, continuai cu aluziile sexuale la care chiar te pricepeai. Continuam să râd o săptămână datorită lor. Și acum râd pentru că unele chiar le trânteai bine. Cu asta îmi plăteai faptul că te duceam acasă mai mult rezemat de mine după 3 noaptea și, bineînțeles, căldura specifică de turmentat care îmi făcea plăcere ignorând mirosul tare.
Și jocurile noastre… ce-ți mai plăcea să mă tachinezi și să mă iei în brațe pe la spate, milogindu-te cu vocea ta de copil că ți-au obosit picioarele. Nu te credeai nici pe tine însuți când ziceai asta. Era probabil plata ta pentru serviciile pe care ți le ofeream ajutându-te la teme și să înțelegi matematica lu’ pește. Ba chiar acceptasem să vin la tine de câteva ori ca să te ajut pentru că îmi face plăcere să mă simt important față de cineva și am avut prea puțin parte de persoane care să se poarte frumos cu mine.
Ți-aș fi spus că te iubesc dar nu era cazul. Am compensat prea mult pentru golurile lăsate de tine și nu asta îmi doresc de la cineva care îmi este aproape. Gândurile erau departe de ale mele, și prea aproape de interesele tale imediate. Te-am oprit la stadiul de prieten apropiat și restul am închis bine într-un colț al minții pentru că oameni ca tine nu au decât suferință pentru mine.
Mă uit în sus pe scară și mă văd pe mine câteva trepte mai sus. Am urcat alături de tine pentru că mi-ai dat motive să ajung către cine sunt cu adevărat. Dar am descoperit că mă urcai doar ca să ai de unde să mă împingi să cad. Nu sunt genul dispus să o ia de la zero așa că m-am ferit și te-am lăsat să cazi singur urându-ți „Rostogolire plăcută, fraiere!”. Mai simt uneori cum mă prinde de picior câte o mână hidoasă și pe moment cred că poate și eu am o parte de vină. Dar îmi întorc privirea și văd acea față demonică, întunecată și mă enervez atât de tare încât îți plesnesc un picior în față să te dezlipești de mine și să te întorci în lumea ta superficială.
Eu pot doar să urc pe scară chiar dacă pe fiecare treaptă se aud trosnituri și mai crapă câte un glob de idee din mintea mea. În vârf nu mă așteaptă raiul, mă așteaptă copilul din mine, cel căruia nu-i este teamă de nimic și nu are nicio inhibiție. Dacă ți se pare că mă poți face să cobor trepte atunci ești un retardat că ai crezut că știi cum sunt.
Și începe să picure pe foile pe care tot n-am reușit să scriu nimic. Și iar mă supăr pe mine însumi că n-am găsit nimic important de scris.
pentru concurs
Frumos. Foarte frumos! E cel mai bun articol de până acum, în opinia mea, deși un pic cam… cinic. 🙂 Bravo, Rhade!
Foarte fain. Mă regăsesc pe alocuri. Se vede că ești rac.
Mai țineți legătura?
Wow…me like this very very much!!! Amintirile tale seamana mult cu ale mele…:)
Foarte tare! Felicitari!
Rhade: “pix și multe coli crezând că talentul meu literar va măzgăli multe foi până va găsi ordinea ideală a cuvintelor și ideilor.”
uite si la Reymond: “sa incep cu creionul pe hartie, exceptand faptul ca suntem intr-un spatiu virtual unde hartia e inlocuita de un Office Word si creionul de niste taste aruncate fara logica pe o masa de plastic.”
Oricum imi place cum ai ilustrat povestea… Am o singura intrebare: chiar nu se merita sa-i zici Te Iubesc?
Multumesc pentru aprecieri tuturor.
FireMan: Aproape ca nu-mi vine sa cred ca ti-ai calcat pe inima si ai zis ceva de bine la adresa mea. Adevarul e si ca nu prea reusesc eu mereu sa ma exprim cum trebuie.
RobertG: Mda, tinem legatura in sensul ca mai am numarul lui in telefon si nu ne-am dat ignore pe messenger. Dar de vorbit, in ultimul an am vorbit de 2 ori: o data sa-l ajut putin cu un program si a doua oara ne-am intalnit accidental pe strada si dupa ce am vorbit vreo 2 minute a zis ca se grabeste. Si… bre! sunt capra, nu rac! :))
Ichigo: Prea mult Nicole Scherzinger – Right There, huh? Si pe mine m-a obsedat cateva luni “me like it” din cantecul ala.
Gabriel J: Carcotas ca intotdeauna. De vreo 5 ani am scris poeziile si alte chestii artistice mai intai pe foaie pentru ca ma simt mai comod si pe urma le pun pe calculator. Asa am incercat si de data asta, doar ca nu am scris cat eram pe scari ci pe urma in casa dupa momentul in care am gandit ca nu am gasit nimic de scris si am ales sa pun gandurile asa cum mi-au venit. Nu cred ca inteleg exact ce urmaresti, daca voiai sa sugerezi ca am plagiat atunci ideea ta e nefondata.
“Te iubesc” merita persoana pe care mi-o construisem eu in minte, in realitate el era un fel de rebut a ceea ce gandeam eu despre el. Si nu sunt nici genul prea dispus sa spuna expresia asta cuiva: stiu sa spun ca multumesc unei persoane ca exista si imi e aproape si ca o apreciez pentru ce face pentru mine dar un “te iubesc” e scos aproape cu clestele de la mine.
🙂 frumos!
Carcotas sunt de cand ma stiu 🙂 Mi-a placut formularea, e drept ca e o asemanare, dar nu ma priveste pe mine.. Rac sunt si eu, asa ca trairi din astea am avut si eu!
Mda, mai tot timpul lucram cu imaginatia, oricum e fain articolul!
Nu e drept!
Toţi aveţi poveşti de astea, suferinţe, chestii, numa io îs fericit şi am fost tot timpul şi n-am nicio şansă la premiu…..
Mda, doar ca eu nu sunt rac! Daca mai spun si a 3-a oara ma supar 😛
Mersi Reymond, acum o sa ma simt vinovat ca n-am comentat si eu ceva la celelalte articole.
CM Invidios, mosule? =) Glumeam, daca esti fericit si ai fost asa mereu inseamna ca ai primit deja premiul cel mare, chiar nu ai de ce sa te plangi.
“Ichigo: Prea mult Nicole Scherzinger – Right There, huh? Si pe mine m-a obsedat cateva luni “me like it” din cantecul ala.”
Nici gand…nu prea ascult Nicole Scherzinger. ;))
Ha ha, nici eu dar m-a obsedat exprimarea asta din melodie cand am auzit-o intr-un pub.