Departe de ideea de a face încă o divagație despre idealul iubirii, titlul se referă la iubire evident dar am zis că ar fi bine să operez cu niște aspecte mai concrete, nu generalități. Este un subiect oarecum sensibil pentru că analizând iubirea unui homosexual se ajunge și la întrebarea „de ce sunt așa?” care poate răscoli frustrarea din niște cutiuțe crezute bine închise.
Cu speranța că am un management bun al acestora și în dorința de a-mi satisface o anumită curiozitate de care voi aminti mai târziu mă voi folosi pe mine însumi drept cobai în acest context.
Iubirea…hmm, cine a zis că e greu de definit a zis bine pentru că are cam multe implicații să le poți include măcar tangențial într-o frază. Dar cumva tot se începe, eu o voi face amintind că iubirea este, printre altele, și un joc prin care eu satisfac anumite nevoi și la rândul meu vin și eu cu un set de nevoi. Aceste nevoi spun de fapt răspunsul la ce am întrebat încă din titlu, și anume ce e iubirea pentru un gay. Și pentru că discuția e concretă, nevoile mele se regăsesc încă din copilărie, cum era de așteptat. Originea lor reală este însă greu de arătat, deși există și o bază a experienței, pe care o voi și exemplifica, ea singură nu ar fi fost de ajuns, ci mai există pe lângă ea și amprenta personală pe care o pot verbaliza mai greu (coincidențe, legături create de către mine între evenimente, predispoziții etc).
Eu sunt, cum s-ar spune, un gay „înnăscut”. Nu e pentru că la naștere mi-a fost pusă ștampila pe frunte, ci pentru că la timpul la care am ajuns la pubertate știam deja cum sunt și nu a existat vreo perioadă de renegare a ceea ce sunt. Nici măcar nu am avut vreo problemă existențială întrebându-mă de ce sunt așa pentru că motivele existau bine înțelese și întipărite în mintea mea. Mi-e greu să spun dacă așa m-am născut sau a fost alegere, dar dacă sunt nevoit să aleg doar una și nu să spun că e o combinație între cele două atunci răspunsul meu e că am ales.
Și pentru că era vorba de aspecte ale iubirii moștenite din copilărie, voi începe cu cel mai influent aspect care mi-a conturat ideea de iubire, și anume lipsa unei prezențe mai mult decât fizice a fratelui meu. Nu voi intra în detalii în legătura cu asta, ideea e că în urma acestei experiențe am ajuns să asociez iubirii multe din aspectele care mi-au lipsit din partea unui frate. Iubirea mea a ajuns astfel să primească primele valori fundamentale, și anume nevoia de comunicare, nevoia de a petrece mult timp împreună cu cineva, nevoia de atașament și mai ales nevoia de încredere, de a putea spune orice fără să mă gândesc că aș putea fi judecat pentru că indiferent ce ar fi voi fi ascultat și susținut. Aceste lucruri nu le-am conștientizat încă de când eram mic, ci abia mai târziu când pe acest fundament au apărut și alte lucruri interesante: mi-a lipsit un frate, nu o soră, deci s-a impus figura masculină, că nu aș suporta o relație doar de dragul „hai să vedem, poate merge” și că am o problemă în a desface legăturile cu alte persoane (similar felului în care nu poți desface vreodată legătura cu un frate). Pentru a rezolva acest ultim incovenient a apărut și reticența față de persoane noi.
Continuând pe linia cronologică, al doilea mare factor decizional a venit din mediul în care am trăit. Prietenii mei de joacă nu erau dintre cei mai bine educați, astfel că m-am lovit de un zid al marginalizării și se și mai aruncau ghiulele de peste el (adică încăierări ocazionale). Datorită educației primite am reușit să evit să ajung să cred că toți oamenii (copiii) sunt ca ei sau că eu am o problemă. Dar m-au marcat episoadele în care apărea cineva și îmi lua apărarea fără să-i fi făcut vreun favor sau uneori chiar fără să-l cunosc. Mă gândeam atunci cât de minunat ar fi să am mereu pe cineva lângă mine să mă protejeze, și din nou s-a impus figura masculină pentru că ea era simbolul puterii, al controlului situației. Moștenirea acestor episoade în cadrul iubirii a fost nevoia de protecție, nevoia de a fi iubit necondiționat, nevoia de a îmbrățișa, ba chiar de a mă strânge la pieptul cuiva în somn să mă simt protejat.
Acestea sunt cele două mari repere existente dinainte să fi împlinit 10 ani, astfel că furtuna pubertății m-a prins cu ancorele toate lăsate pentru că nevoia psihologică exista deja. Rămâne incert pentru mine dacă această nevoie pre-existentă mi-a determinat orientarea sau așa urma să fie oricum. Sigur este faptul că deja la acea vârstă iubirea mea era deja construită în linii mari, ulterior doar s-au adăugat detalii minore, astfel că aspectul sexual a fost lăsat un pic pe afară că nu și-a găsit decât parțial loc printre nevoile deja existente și a rămas la stadiul de semi-nevoie să-i spun așa.
Mai pe scurt, iubirea pentru mine ar implica aproximativ 50% frate, 30% iubit propriu-zis și 20% prieten. Și acum că m-am exemplificat pe mine, curiozitatea de care ziceam mai sus e cum a ajuns ca iubirea majorității altor gay să fie minim 60% aspect fizic, 20% experiență și abia restul se mai împarte între ce am amintit eu? Viața nu merge pe principiul să faci de toate ca să nu regreți mai apoi că n-ai făcut sau pe principiul că „o dată merge”. Viața funcționează doar pe principiul conștientizării, al eleganței fiecărui pas făcut spre a mulțumi nu numai nevoia fizică (cu ghilimele de rigoare nevoie) ci mai ales spre a lăsa fiecare componentă să-și spună cuvântul în alegerile făcute, proces care uneori se poate dovedi laborios și cu adevărat mâncător de timp dar al cărui rezultat merită.
Nu poți pierde doar primul sărut sau o persoană, este o atitudine superficială care maschează un proces profund insensibil pentru rațiune care alege să stea ancorată doar în realitate, purtat cu greu de partea emoțională care, după ce iese cu greu dintre ruine, mai e și lovită în continuare de inconștiență. Se poate pretinde iubire adevărată doar cu rațiunea? Eu nu cred, drept dovadă ușurința cu care poate fi aruncat la gunoi cineva odată „drag”. Pentru mine asta nu e iubire, e frustrare, nevoia de a avea pe cineva pe un fundament instabil din egoism pentru a se mai scufunda cineva odată cu persoana respectivă.
Ce e iubirea pentru un gay? Poate spune că a ieșit dintr-o furtună a ideilor și sentimentelor, eventual cu câțiva indivizi puși la coșul de gunoi și golit să nu cumva să vină duhoare de acolo, și să pretindă că e ca nou când urmele pașilor pe inimă sunt încă foarte vizibile? Sincer nu cred că cineva care se regăsește în ce am spus poate avea tupeul să spună măcar că poate iubi. Aia nu e iubire, e doar o piață de consum și tu doar un produs consumabil oarecare. Și îmi permit să trag de urechi în numele celor care gândesc la fel, societatea și instabilitatea dată de homosexualitate nu sunt explicații viabile iar discrepanța dintre formă și fond e de-a dreptul stupidă în acest context.
Rhade, cat mi-as fi dorit un prieten ca tine in copilarie, cand ma simteam strain de ceea ce sunt si de toti ceilalti. Fata de tine, eu am invatat cu greu sa ma accept, ajungand foarte taziu sa constientizez ca eu nu am nicio vina ca sunt ceea ce sunt.
Cat despre dragoste… ai atins un punct sensibil. Consider ca dragostea exista si la gay, rar, dar exista. Sper ca cel putin in viitor mintile oamenilor (nu doar oamenilor straight) se vor destupa si vor reveni la dragostea pura si adevarata.
Eu unul nu am cautat niciodata doar placere sexuala, ci o persoana alaturi de care sa ma simt bine si in siguranta, o persoana speciala.
Nu stiu care este conceptul altora, insa asa gandesc eu.
Ei bine, ai pus punctul pe cei multi “i”.
Complex, super tare conceput si util, articolul! Putini insa gandesc asa… Ma bucur insa ca mai sunt si oameni speciali, care stiu ce inseamna dragostea adevarata, si in care ei insisi traiesc, avand ca si concept de viata aceasta Valoare. Te-am citit cu placere; minunat! 🙂
Iubirea?
O fi existand si la gay, dar eu nu am gasit-o. Nici nu o mai caut, mi se pare un ideal prea greu de atins si, ca sa fiu sincer, nici nu ma mai intereseaza, am alte lucruri in viata pentru care sa lupt. Pana la urma teoretizarea iubirii, gay, hetero, cum a fi ea, face rau iubirii insesi care e un sentiment, nu o teorie.
Iubirea mai mult se simte, este greu sa o definesti deoarece aceasta nu are o definitie exacta.
@ChrisL, gandesti bine, mi-ar place sa dezbatem impreuna subiecte asemanatoare.
Iubirea nu are sex sau varsta. Iubirea printre homosexuali exista asa cum exista intre oricine. Problema este ca multi mascheaza o nevoie sub numele acesta. Cred ca daca nu ar exista atatia factori sociali ce impun bariere ( care nu exista defapt) atunci viata unui homosexual (care include si a iubi) ar fi mult mai usoara.
Ea exista , suntem noi prea orbi si ghidati de false experiente pentru ca gandim prost, incat uitam cum e , ce e si cum sa ne comportam cand ea exista. Este un ciclu permanent gen Lies bring more lies / Bad experiences influence others and so damn on!
PS: Pentru mine aia care dupa prima inima franta intra direct pe sex rampage sunt la fel de prosti ca si betivii care in loc sa se trezeasca la realitate si sa mearga mai departe nu numai ca isi distrug viata dar ii si influenteaza pe altii.
Good article!
Iubirea este subiectiva, pentru ca fiecare cauta cu totul altceva la o persoana si intr-adevar nu exista o definitie pentru aceasta. Iubirea este un sentiment care se naste, se modifica, capata nuante si se stinge ca sa lase locul altor sentimente mai stabile, as zice eu, intre doua persoane. Tind ca sa cred ca increderea, respectul si prietenia sunt mai puternice decat iubirea si la un moment dat iau locul acesteia intr-o relatie indiferent de natura ei.
Sa imi fie iertata indrazneala insa a zice ca nu te uiti la o persoana cum arata(atractia fizica)este deplasat. Creierul nostru are nevoie de imagine(functioneaza pe baza de stimuli), iti place sau nu ceva ce poti vedea mai ales la o persoana. Ca dupa aceea intervin alte aspecte de care tii cont, asta e partea a doua.
Faptul ca tu ai simtit nevoia de protectie din partea unei persoane puternice ma face sa ma gandesc ca nu ai avut parte de parintele/modelul masculin care sa faca acest lucru.(Este doar parerea mea)
Si revenind la ultimile parti ale articolasului tau, intr-adevar tin sa iti dau dreptate cu privire la superficialitate si ratiunea care omoara sentimentele, numai ca ea este un mecanism de aparare creat de noi de care ne folosim frecvent pentru a ne proteja. Ca facem bine sau nu, asta e riscul pe care ni-l asumam si suntem mai mult sau mai putin constienti de el.
@ChrisL: Ma bucur ca spui asta insa daca eu am fost asa nu garanta ca te-as fi putut ajuta efectiv, sprijin moral sigur. Cuvant-cheie: RAR. Cum am spus si in articol, nu dragostea “pura si adevarata”, adica lipsa ei, o consider problema ci lipsa elegantei in alegerile facute. Vezi sa nu ratezi oferta lui Dlk.
@Smog: Ma faci sa ma simt ca Ed si Best Ed care zice “iiiiiiiiiiiiii”. 🙂
@demoss: Multumesc foarte mult pentru cuvintele frumoase si incurajare.
@George: Cumva un pic de struguri prea acri in afirmatia ta? Daca asta e ceea ce doresti cu adevarat nu poti renunta la cautare pentru ca si daca iti impui tot vei continua cautarea si la nivel inconstient. Idealizarea iubirii face rau, nu teoretizarea ei. In fond, daca nu scoti la iveala niste aspecte fundamentale iubirea e pe un teren foarte instabil.
@Mending: De acord cu tine, dar experientele chiar si cele “false” sunt la fel de reale. Importanta e atitudinea noastra fata de ele.
@paula: Depinde ce intelegi prin iubire. La mine iubirea include si prietenia si increderea, nu le poate inlocui. Cred ca asta se poate intelege si din articol. Nu am spus ca aspectul fizic e irelevant, dar in niciun caz nu ar trebui sa fie un criteriu! Ca sa ma leg de ce am scris, deplasat mi se pare sa renegi un frate pentru felul in care arata, denota o persoana foarte superficiala. Am avut parte de tatal meu si am fost foarte apropiati pana la un moment dat, peste 15 ani. Eu nu functionez dupa modele, ci dupa nevoi. Ce aveam eu nevoie nu se regasea la tatal meu.
Mecanism de aparare sau nu nu are scuze pentru care nu ar trebui sa facem nimic in acest sens.
Interesant punct de vedere, mai ales ca te-ai ales cobai.De fapt cred ca nici nu ar fi fost elegant sa alegi alt/i cobai + ca nu ai fi avut mare crezare, sau, s-ar fi putut interpreta chiar rautacios.
Asa, deschizandu-ti sufletul, nu exista motiv de indoiala ca la tine chiar asa este + ca ne motiveaza sa intelegem ce transmiti, mai ales daca constatam ca gandim altfel decat gandesti tu.
Nu vreau sa disec, nici sa divaghez pe tema celor spuse de tine, pentru simplul motiv ca as avea sentimentul ca fac necropsia iubirii.
Repet asta nu exclude adevarul tau actual al celor spuse de tine si departe de mine macar o firimitura de gand de-a te vexa, ci doar observ la tine, ca si la ceilati oameni de altfel, dorinta de-a fi iubit/i.
Cred ca aceasta-i esenta iubirii … toti o dorim, iar cand o avem, in cele mai multe situatii … nu o putem duce, iar cand in sfarsit o putem duce … o pierdem… si atunci …. suferim.
Si pana la coada (dupa care te-ai invartit cam mult) ce este iubirea gay?
O himera, mister! Un ambalaj pentru acele nevoi de care pomeneai atat de superficial.
Sensul acestui articol nu era sa dau o definitie, acestea se pot da foarte usor si niciuna totusi nu cuprinde totul. Nu m-am invartit dupa coada, doar am enumerat si explicat niste “ingrediente” cu care eu imi construiesc iubirea si pe care multi evita sa le pomeneasca desi sustin ca iubirea lor este una “adevarata”.
Imi pare rau ca ai ajuns la aceasta idee despre ce e iubirea, daca ai citit cu atentie articolul stii ca eu consider ca prin aceasta atitudine nu faci decat sa-ti distrugi si acea (poate mica) parte care spera la iubirea adevarata prin renegare si nepasarea ta. Nu este un ambalaj din punctul meu de vedere, ci se afla chiar in acele nevoi de care pomeneam si pe care le vad indispensabile, fara ele nu ai nevoie de cineva sa-ti fie aproape si ti-ar fi foarte usor sa traiesti in singuratate toata viata.