Cuvant hibrid, format pornind de la grecescul homo – care inseamna acelasi si din latinescul sexualis
ISTORIE
Atunci cand Magnus Hirschfeld – fondatorul Institutului de Sexologie din Berlin, pionier si lider al miscarii de emancipare homosexuala din Germania – a inceput sa sensibilizeze marele public fata de cauza homosexualilor lansand politicile de reforma sexuala. Gratie campaniilor sale de informari succesive (vorbim de sfarsitul secolului al XIX-lea, inceputul secolului al XX-lea!!!), el va utiliza termenii de homosexualitate si homosexual pentru a incerca sa obtina o schimbare a opiniei publice si a legislatiei in favoareea celor care ramaneau stigmatizati si exclusi din societate de legile antisodomice si acuzatiile de crime contra naturii. Neobositul Hirschfeld va face mult, de asemenea, pentru a populariza termenul printre psihiatri, medici, psihanalisti sau sexologi, care recursesera pana atunci la retorica inversiunii sau a sentimentului sexual contrar.
PREZENT
Originea militanta a termenului ar trebui sa pledeze in favoarea sa si sa-i obtina macar simpatia celor mai luminati, daca nu a celor mai aprinsi sustinatori a cauzei homosexualitatii. De fapt, n-a fost intotdeauna chiar asa. Unii au crezut mult timp ca acest cuvant este o inventie a opresorilor (psihiatri, legisti si alti reprezentanti ai clerului ori ordinii sociale). Altii s-au ridicat impotriva grosolaniei lui, ce ar implica o conotatie sexuala prea evidenta pentru a nu da o imagine restrictiva a homosexualului, care astfel nu s-ar mai putea defini decat prin sexualitatea sa si ar putea fi perceput astfel ca un obsedat. Altii, in fine, in continuarea unei polemici importate din Anglia, si-au batut capul in legatura cu natura cuvantului: substantiv si/sau adjectiv.
Partizanii celor doua acceptii sustin ideea ca in spatele comportamentelor sexuale ale indivizilor exista posibilitatea si necesitatea de a se aduna ca si grup, respectiv comunitate, pentru a permite definirea, apararea, vizualizarea, daca nu neaparat ale unor interese, macar ale unei identitati comune, ale unei apartenente. Cei care se refugiaza in spatele folosirii stricte a cuvantului ca si adjectiv, explica faptul ca homosexualii nu exista ca atare, ci exista doar acte si practici, comportamente si tendinte gay, un individ neputand fi definit doar in functie de sexualitatea sa. In ambele cazuri, aceste moduri de a vedea chestiunea in cauza par sa conduca direct la isterie si/sau la schizofrenie, apoi la azilul de nebuni. Umor negru!
Printre cei care revendica o identitate in spatele careia s-ar putea strange toti si toate, unii viseaza, asemenea unor identitati regionale sau etnice, la separatism, la izolare: pe o insula sau o planeta gay, poporul homosexual ar trai liber, in adoratia vesnica a propriilor sale deziderate si preocupari. Deprimanta perspectiva!
Partizanii uzului restrans al adjectivului isi inventeaza un club unde mana stanga n-ar sti ce face dreapta si, sub paravanul de a nu fi strict confundati cu practicile si sentimentele lor amoroase, accepta in cele din urma sa fie insisi doar in orele in care clubul este inchis, confirmand astfel ideea ca sexualitatea, si mai ales cea practicata intre indivizi de acelasi sex, este un lucru absolut respingator. Total fals!
Aceste lupte teoretice, specifice prezentului, nu sunt decat polemici inutile si gratuite!!!
Din imposibilitatea subiectiva de a-si duce o existenta deschisa, majoritatea indivizilor homosexuali continua sa traiasca intr-o mare discretie, acceptand – sau, uneori, consimtind – dictatele unei societati concepute doar in avantajul unei morale conservatoare. Eliberarea din anii ’70 – incepand cu Stonewall – a transformat profund realitatea modurilor de viata, fie ca e vorba de femei sau de barbati. Echilibrele sociale traditionale au fost puternic zguduite de emanciparea sustinuta a ultimelor decenii – cu toate acestea, politicile, legislatorii, clerul, mentalitatea si preconceptiile nu tin cont de aceasta evolutie decat cu patologica intarziere. Ca si femeile care, avand aceleasi drepturi cu barbatii, sunt in continuare retribuite mai prost decat acestia, in ciuda contributiei lor la cotidianul social sunt cvasi-excluse din viata politica, nici homosexualii nu-si vad existenta recunoscuta de legi si de politici decat intr-un ritm extrem de lent si fara ca acest lucru sa se traduca intotdeauna concret in ceva palpabil. Faptul ca recunoasterea unui cuplu gay este subiect tabu, spune mai mult despre drumul care ramane de strabatut de catre reprezentantii acestei comunitati. Fara sa indraznesc a aminti de subiectul adoptiilor!
De aceea, a spune astazi: “sunt homosexual” ramane un act de curaj, la fel ca si acceptarea ideii ca aceasta latura a personalitatii este esentiala pentru construirea unei identitati proprii sanatoase!
VIITOR
Ce este un homosexual? Un OM!
