Bună, vreau mai întâi să vă spun că această postare va avea trei părți, așa că vă rog să vă țineți criticile și laudele până după ce voi publica a treia parte. Mulțumesc pentru înțelegere.
De ce nu putem să trăim cu părerile diferite ale altora? De ce trebuie să fim ori săraci, ori bogați? De ce există bani? De ce trebuie să plătim pentru tot ce mai avem, și încă mai mult pentru tot ce vrem? De ce e lumea așa? De ce e totul așa?
Poate nu voi reuși să dau toate răspunsurile, dar măcar îmi pun creierul la contribuție.
Se spune că noi, oamenii, suntem ființe sociale (deși zoon politikon al lui Aristotel se traducea ca animale sociale mai demult) și că din această cauză nu putem fi ființe singuratice, izolate, tocmai din cauză că suntem strâns legați între noi. Închipuiți-vă că demult, tare demult, era o vreme când oamenii se înțelegeau perfect între ei. Nu existau opinii divergente. Chiar dacă existau, nu erau exprimate sub nici o formă. Motivul aparent e foarte simplu: supraviețuirea. Eu mă gândesc și la o legătură mistică, ce îi ajuta pe strămoșii noștri să descopere ușor ce vedeau și simțeau ceilalți. Aș zice că aveau o capacitate de empatie foarte mare. Trăiau în grupuri atât de strânse, încât despărțirea era imposibilă. Prin urmare, trebuiau să comunice aceeași limbă și să exprime aceleași idei, chiar și gesturile non-verbale ajungeau să fie de la sine înțelese pe parcursul timpului. Gândirea avea ca scop unic binele grupului, mai presus de al individului. Emoția era ceea ce-ți permitea să fii unic. În felul acesta, dacă doi oameni se îndrăgosteau, această situație era luată ca fiind sigură și dusă până la capăt, fără a fi nevoie de jurăminte. Poate făceau ceremonii nupțiale, nu știu. Când se năștea un copil și tribul era suficient de mare, se forma o familie care făcea parte din trib și, în același timp, era despărțită de acel grup mare tocmai pentru ca părinții să se poată ocupa împreună de copil, având grijă să facă rost de hrană și alte lucruri. Oamenii din trib ajutau când aveau ocazia, fiindcă fiecare copil era o binecuvântare. Încearcă să trăiești într-un loc în care mortalitatea infantilă era foarte ridicată (80% din nou-născuți mureau în primul an) și vei vedea de ce copiii erau tratați cu multă reverență. Ei știau din instinct un lucru pe care nimeni nu-l spune: pentru ca un copil să se dezvolte armonios, nu trebuie să se certe nimeni în fața lui și nici să-l certe dacă face o prostie. I se explica și el evita greșeala, atât de simplu era.
Majoritatea triburilor erau migratoare, dar întotdeauna se stabileau acolo unde era apă. Unde mergea apa, acolo mergeau și ei. Apa potabilă este rară în natură, doar 3% din totalul planetar, iar o bună parte din acel procent (cam o treime) se află în subteran. Prin urmare, oricine reușea s-o manevreze avea putere asupra altora (mai mult, asupra vieților altora). Când o parte din triburi a încetat să urmeze apa, au găsit o cale s-o scoată din subteran și s-o folosească în mai multe feluri. Când au descoperit pietrele prețioase și semi-prețioase, au ajuns de la schimburi – precum mâncare contra haine sau oricum altfel – la cumpărarea oricărui lucru cu acele pietre strălucitoare. Așa au apărut pentru prima dată concepte precum bogăția, comerțul, depozitul sau acumularea (de bani sau de lucruri), ceea ce a dus la invidie, iar aceasta a dus la competiție. Atunci au început părerile să difere…