Iubeşte-mă! Iubeşte-mă cum nu ai mai iubit pe nimeni! Aşa cum numai stelele ştiu, aşa cum numai luceafărul de dimineaţă ştie, aşa cum numai luna în tăcerea ei ştie. Doar noi doi (şi ale tale buze moi…:d), sub un cer înstelat, într-o noapte răcoroasă de toamnă. Să ne îmbrăţişăm până dimineaţă, până la răsăritul soarelui, când rândunelele pun cerul în ghilimele. Călătoresc în ochii tăi iubite şi găsesc liniştea dorită de atâta timp, pustiuri mari îşi pierd în noi nisipul, căldura ta îmi calmează inima sfâşiată de păgânul terestru.
Dă-mi îngerul tău să-l ţin departe de ochii lumii, departe de durere şi tristeţe, departe de mâinile urii. Haide să dansăm pe muzica sferelor în mişcare, să nu ne mai dăm drumul nicicând, să adormim la marginea norilor, să ne iubim încet sub felinar de lună. Suntem doi şi singuri, şi inimile noastre bat la unison într-o simfonie dulce de Beethoven. Simţim cum viaţa creşte prin noi ca râul prin albie ,simţim mângâierile fluturilor pe corpurile noastre goale în timp ce plutim deasupra unui pat de orhidee albe. În jurul nostru numai copaci, pe ramurile cărora se aprind stele. Timpul s-a oprit doar pentru noi doi, pentru un moment de fericire eternă…
Iubeşte-mă aşa cum numai tu şti, iubeşte-mă până la stele şi înapoi, iubeşte-mă atunci, acum şi mereu. Aripile iubirii noastre vor cutremura fundaţia terestrului, fundaţia celestului, şi toţi se vor opri pentru a vedea unicul nostru. Îţi voi cânta dragostea în versuri de Eminescu în ploaia de vară, oprită numai de un curcubeu de păsări ale Paradisului. Vom păşi pe trepte de marmură, în castelul gândurilor noastre, vom intra în camera visurilor şi vom face dragoste pe patul destinului. Ne vom pierde unul în ochii celuilalt, ne vom sustrage Demiurgului. Doar noi doi vom trece peste greul vieţii, peste greul momentului, peste greul universului.
Minciuna va sta departe de noi, sinceritatea va fi leagănul nostru, loialitatea va fi copilul nostru, prietenia va fi temelia încrederii uniunii noastre. Izvoarele vor spune poveşti despre iubirea noastră , iar lacrimile lui Septembrie vor răspândi bucăţi din iubirea noastră pe Pământul amorţit.
Ne vom ascunde sub imperiul unui zâmbet, vom lăsa veninul deoparte, vom urmări acelaşi ideal, vom avea aceaşi soartă. Timpul ne va fi martor infinit, vântul va purta floarea noastră peste tărâmuri fermecate, splendoarea uniunii noastre va devasta orice nefericire.
Iubeşte-mă acum, atunci şi mereu…fi dragonul meu albastru ce mă va purta către împlinirea destinului meu muribund!
“That s poetry, baby!” cum spunea Mickey Knox iubitei Mallory în “Natural Born Killers”
Ichigo, dacă pentru tine feeric se cântă pe Beethoven eşti de-al meu. Dacă poezia este inspirată de un om în carne , oase şi spirit ăla e un fericit. Dacă e o incantaţie tu eşti cel fericit pentru că nu am nicio îndoială că va atrage împlinirea ei. Mi s-a întâmplat la fel acum 7 ani, deşi incantaţia mea era muuult mai scurtă .
Intr-adevar feeric, pacat ca astfel de principii nu se pot aplica in viata reala decat daca si cealalta persoana e perfecta, dar uneori diferenta din aparenta si esenta e mai mare decat anticipam.
Ichigo! Simplu cuvant: “iubeste-ma” e o manifestare a dorintei. Din randurile tale, inclin sa cred ca ai talent litarar, reiese statutul unui amor adolescentin. Nu cred ca ai mai mult de 25 de ani. In general tinerii la 16, 17 ani se exprima in acest fel.
Dorinta de a fi iubit e umana, a iubi in mod altrusit e divin.
Per total legaturile pe care le faci sunt resusite: “luna in tacarea ei, iti voi canta dragostea in versuri si multe altele. E o declaratie de dragoste a unui indragostit.
Exista anumite enunturi dupa parerea mea mai putin nereusite sau fortate: “Dă-mi îngerul tău să-l ţin departe de ochii lumii” (Lumea pentru tine are o conotatie oarecum negativa: lumea judeca, lumea condamna, lumea……..), “Suntem doi şi singuri”, bine spunea cineva ca: “iubirea este oarba”. Daca e sa luam in consideratie elementele cu care descrii acel univers al tau, singuratatea dispare: stelele, copacii, muzica……..
In concluzie: esti un romantic incurabil.
@Ichigo … se pare ca avem un proaspat indragostit printre noi ? Sau este doar imaginatia mea ? 😛
Frumoas articol :-*
@CM: dap…pentru mine feeric este beethoven, mozart, chopin (desi ascult si alte genuri)
@Rhade: toti traim la un moment dat o poveste feerica
@Avocatus: da, nu am mai mult de 25 de ani, 22 mai precis, cat despre talent literar nush ce sa zic, rareori il manifest cand constipatie…pardon, inspiratie :laugh: . Stiu ca unele expresii sunt trase de par, le-am depistat si eu… 😛
@mary: i wish, inca nu s-a gasit romeo-ul meu pe planeta asta 😀 , este doar manifestarea unui indragostit bine ascuns in mine, ingropat adanc de tot! 🙂
sper sa ti sa raspunda la fel ichigo, dar indiferent de viitor, aceste clipe nu ti le poate fura nimeni si cateodata raman singurele amintiri frumoase.
Foarte frumos articolul tau, esti o persoana foarte romantica din cate observ, si din ceea ce ai scris pe mine unul ai reusit sa ma aduci intr-o stare de melancolie foarte frumoasa. Bravo tie, pacat ca dragostea nu poate fi traita cu atata intensitate, sper sa m-ai scri asemenea articole. Esti un romantic incurabil Ichigo. 😉
“Natural Born Killers” – interesant
e muuult prea “dulce” textul asta … not for me!
http://youtu.be/vzWFNQBM0kM
0 tipa asta e urmarita de un “Evil Dragon” … nu e albastru, dar e dragon! vizionare placuta!
@cristymaykei: mersi la fel!
A IUBI E MAI IMPORTANT DECAT A IUBI!
@anon dany: mersic si tie ptr aprecieri, dar sa sti ca nu sunt chiar asa incurabil 😀
@itsfriday: :laugh: :laugh: :laugh: , mult prea tare clipul…”i pee in your elevator…what?” :laugh: :laugh:
imi cer scuze. A IUBI E MAI IMPORTANT DECAT A FI IUBIT!
ICHIGO striga: iubeste-ma.
ICHIGO de ce nu-ti alegi ILDICO? ar suna mai fain.
asa asa…ma uitam la comentul tau de dinainte si ma gandeam “ce o fi vrut sa zica, o fi vreun mesaj ascuns, vrea sa ma induca in ianuarie, pardon eroare?” 😀
e mai important sa iubesti…dar cand iti pierzi aceasta capacitate, ramane doar sa te iubeasca cineva ptr ce a mai ramas din tine 😀
ce?cum?unde? wow!…de ce ILDICO? 😕
@Ichigo,nu esti putin romantic incurabil vrei sa spui.O mica intrebare daca vrei sa-mi raspunzi.Ceea ce ai scris tu se trage cumva de la o iubire imposibila sau terminata brusc?
Pfeu…as minti daca as spne ca nu se trage de la nimic, asa ca am sa spun adevarul…se trage de la o iubire imposibila. 😀
Ichigo. Imi place mai mult ILDICO (suna mai unguresc).
Omg…prefer mai mult Ichigo, e un personaj dintr-un desen manga care se aseamana cu mine la caracter… 😛
Stiu cum este sa iubesti cu ce-a mai mare intensitate si sa nu-ti poti exprima sentimentele,si ce-l mai grav ca nu simte la fel,dasta te si inteleg si am realizat de la ce se trage.
pana la urma trebuie doar sa ne continuam viata si sa uitam de unele deceptii… 🙂
:laugh: Ichigo, Ichigo … nimeni nu scrie asa daca nu este indragostit lulea.
Dar niciodata sa nu iti para rau ca nu ti sa raspuns la dragoste, fiindca aceasta iubire fara raspuns se apropie de iubirea divina.
Aceasta iubire imi explica de ce esti atat de acctiv pe Darkq si mai ales bun. Ai explodat dintr-o data, iubirea asta a ta, face sa ne bucuram si noi de maximul valorii tale mentale si sufletesti, la acest moment.
Dar mai mult ca sigur ca o sa mai ai de invatat reversul aceste iubiri.
Sa ajungi sa fii iubit, asa cum iubesti tu acum, iar tu sa nu iubesti si o sa trebuiasaca sa decizi, pe care din cele 2 drumuri mergi.
Íchigo, zi adresa, ma teleportez imediat:)
asta este ce s-ar numi naratiune lirica sau o poezie in proza.
Bravo ichigo tineo tot asa, rar(foarte rar) mai gasesti pe cineva sa si exprime sentimentele asa.
Bravo tie ca iti pastrezi spiritul si ne impartasesti si noua.
Daca acum cand nu esti indragostit, scri asa, vreau sa te vad cand va aparea acel romeo.
Numai bine, si nu uita e minunat!
@cristymaykei:nu mi-a parut rau ca nu mi s-a raspuns (oarecum), a fost ceva sortit esecului inca de la inceput, desi eu am continuat sa sper, pana cand m-am palmuit singur (ca altcineva nu avea cine) si m-am trezit la realitate…ma bucur ca va place ce am scris, am sa va mai aduc la cunoastere cateva opinii de-ale mele, in curand…dupa publicitate :laugh: :laugh:
@napolitana: ce?cum?unde?cum?cand?de ce? :laugh: :laugh:
@geo:mersi mersi mult de tot!!
ichigo de abia astept sa ne spui ceva opinii de ale tale si profita de acest moment cand esti la ovulatie.