Ai observat vreodată cât de singur te simţi când eşti înconjurat de prieteni fericiţi? Când toţi în jurul tău sunt veseli şi bine dispuşi, şi tot ce poţi face este să speri că poate, cândva, îţi vei găsi şi tu jumătatea?…
Eram azi pe plajă, şi priveam pierdut spre mare… pescăruşi, soare, cer senin, valuri domoale… printre adieri de vânt, din spuma mării, se iveau venind spre mal corpuri splendide. Oameni frumoşi, oameni fericiţi: se îndreptau spre ţărm, spre un petic de plajă în care cineva îi aştepta privind. Contemplam pierdut frumuseţea barbară a stropilor de sare prelingându-se sub soarele dogoritor pe trupuri bronzate. Urmăream apoi privirea lor senină ca însuşi cerul de vară cum căuta printre picăturile de sare ce li se odihneau pe gene o altă privire, pe care o simţeau aţintită asupra lor… şi care, vai, nu era a mea!… pentru că priveam pe furiş, priveam vinovat, şi îmi desfătam ochii cu trupuri ce nu-mi erau menite mie!
Vinovat…
Vinovat că îmi doream şi eu un astfel de suflet, o astfel de inimă care să bată pentru mine. Un trup căruia să îi dedic fiecare răsuflare, fiecare bătaie de inimă, fiecare încordare a braţelor în timp ce zvâcnesc printre valuri.
Vinovat că îmi doream şi eu ca, după ce ies din apă, obosit de înot, să găsesc pe plajă un astfel de far care să îmi călăuzească paşii…
Şi rămân singur… tot singur… Ostenit de privit, de dorit, de vinovăție, mă ridic şi plec spre apă cu paşi mici, împovărați. Nisipul îmi mângâie degetele picioarelor… păşesc nepăsător, deşi doar cu câteva clipe înainte mângâiam şi îmbrăţişam acelaşi nisip.
Şi primul val îmi mângâie gleznele gingaş…
Înot mai departe în larg… Om al mării, devin peşte… Înot departe, mai departe, cât mai departe… cât mai în larg… Las în urmă toate acele trupuri. Uit de ele doar atunci când nu mai pot vedea aproape nimic din ţărm. Când braţele îmi obosesc, şi răsuflarea îmi devine agitată: sub mine se cască ape adânci…
Atunci, şi doar atunci, încep să lupt pentru viaţa mea…şi viaţa mea pune stăpânire peste mintea mea, şi reuşesc să uit de tot – mai puţin de lupta pentru a ajunge la ţărm. Dar uitarea conteneşte, pe măsură ce mă apropii de ţărm…obosit, vlăguit, extenuat, mă apropii de prosop: nici o privire care să mă caute, nici o privire pe care să o caut. Tânjesc doar, şi îmbrăţişez tandru nisipul…
—
Selecţii din jurnal. Capitole publicate: | 00 | 01 | 02 | 03 | 04 | 05 | 06 | 07 | 08 | 09 | 10 | 11 | 12 | 13 |
@Rzv Trebuie neaparat sa publici toate aceste ganduri si experiente si trairi.
Daca vrei te pot ajuta sa le publici pe Amazon ca ebook (pentru Kindle) sau ca paperback.
Sa imi trimit un msg privat daca esti interesat si iti dau detalii.
Hugs,
Alexander
Rzv: frumos, chiar ai talent, fructifica-l cumva!
Ceea ce ai tu nevoie pentru inceput este un prieten. Daca se intampla cumva sa gasesti o persoana iubita inainte de asta, atunci probabil ca iti vei pierde o buna parte din ratiune.
Din ce am citit eu, imi dau seama cat de singur te simti de fapt. Totusi…incearca sa gandesti exact invers. Gandeste-te ca deja ai dragostea pe care o cauti…ca esti atat de plin de ea incat parca te-ai satura. Astfel de ganduri atrag si astfel de fapte. Sunt oameni care iti aud gandurile, sunt persoane care impart astfel de experiente. Oricat ai crede tu sau oricare alt individ de pe aceasta planeta ca e singur, atunci traieste intr-o minciuna totala. Daca deschizi ochii bine, vei vedea de fapt cati oameni se afla in jurul tau nerabdatori sa-i cunosti (poate chiar eu as putea fi unul dintre ei (nu, Alex P, nu e ce crezi tu ;)).
P.S.
Parca nu mi-ar veni sa ma gandesc sa inot pe vremea asta. 😀
Really liked ur topic, altfel n-as fi facut un post asa “lung”. (lung pentru mine, lol 🙂
Rasare soara si pe strada ta, stai linistit.
Continua, totusi, sa te bucuri si pentru fericirea prietenilor tai. Daca sunt oameni de treaba, nu ar trebui sa te simti vreodata singur in compania lor (scopul iesitului in oras nu este ca fiecare sa stea ventuzat de jumatatea inimii vorbind despre ale lor, ci ca sa va distrati toti impreuna), si va insemna mult pentru tine ca ei sa se bucure pentru fericirea ta in viitor.
Din pacate (sau fericire) nu traim la infinit pe pamant si prietenii sunt singurii care au potentialul de a te intelege (mnup, parintii te-or iubi ei, dar slaaabe sanse sa te inteleaga calumea, caci judecata le este tulburata de grija).
Încep prin a-mi cere scuze pentru întârzierea cu care răspund: m-am lăsat angrenat în alte activităţi.
AlexanderUK:
Mulţumesc de încurajare; totuşi, nu mă bate gândul să public încă; dacă voi publica, voi publica în România.
cristymaykei:
Mulţumesc de apreciere!
Oliver:
Mulţumesc de cuvintele frumoase! Ceea ce nu e evident din acest articol (decât abia spre sfârşit) este că sunt fragmente de jurnal (vezi aici). Povestea de mai sus se întâmpla prin vara lui 2002. Deci… era normal să înot atunci 🙂
Iar “prietenul” l-am găsit acum vreo 7 ani. :p
Martin:
Mulţumesc pentru gândul bun!
În acelaşi jurnal din care am extras fragmentul de mai sus am scris şi despre prieteni.
M-am bucurat (şi în continuare mă bucur) pentru ei, şi ei fac întocmai la fel pentru mine. 🙂
Rzv
Cineva spunea ca prieten iti este cel care se bucura impreuna cu tine pentru o reusita a ta, cand te ajuta la greu isi arata superioritatea…
Din experienta pot spune ca e un gram de adevar aici.
Voi ce credeti?
Frumoasa poveste 🙂 ai un talent nemaipomenit bravo.
Ce trist. Nu esti singurul, si eu am simtit la fel vara trecuta, tot pe plaja la lumina soarelui :). Trebuie sa
invetyînveţi sa teiubestyiubeşti pe tine insuti mai presus decat orice, sa tepretuiestypreţuieşti si niciodata sa nu iti pierzi sperantakcă iti vei gasi acel suflet care te va salva de tot,; cateodata dam cu piciorulsaşi trecem pe langa oameni care intr–adevar ne merita si ne oprim tot la cei care ne ranesc,; trebuie sainvetyînveţi sazambestyzâmbeşti si sa crezi in ochii lor. Doar asa te vei salva si iti vei gasi linistea…Rzv edit: Robertos, mulţumesc pentru gândurile frumoase dar… gramatica nu este totuşi opţională! Citeşte aici şi aici…
Cornel, e vorbă veche din bătrâni: prietenul adevărat e ăla care îţi e prieten şi la bine şi la rău…
Readerss, mulţumesc!
Rzv, trebuia să transformi „intradevar” în „într-adevăr”, să fie corectura completă. 😛
În altă ordine de idei, nu am cuvinte despre povestea din jurnal…
Rzv
sincer, din experienta stiu.
acum sapte ani, in trei luni am avut doua decese in familie.
cine erau prietenii mei atunci si cine acum?
nu doresc sa auzi de la “prieteni”, vezi tu s-au schimbat mentalitatile…
Queeditch, thx. La un moment dat oboseşte ochiul! 🙂
Cornel, am trecut prin mai multe momente de cumpănă care mi-au “cernut” prieteniile – ştiu despre ce vorbeşti. Pe de altă parte, dacă se schimbă mentalităţile oamenilor… nu e asta un motiv ca să facem, eu sau tu sau oricare dintre cititorii de aici, rabat de la principii…
Draga Razvan, am sa iti spun exact ce imi trece prin cap dupa ce ti-am citit fragmentele de jurnal: Te rog eu nu mai scrie asa frumos, ma faci sa ma simt invizibil in comparatie cu tine. Nu mai ma lasa sa te citesc, ma faci sa ma simt “mere mortal amongst a god”, serios imi vine sa iti aduc ofrande. Mai pe scurt, continua sa publici pentru ca rareori gasesti o asa persoana care scrie cu asemenea calitate si care sa se poata numi OM.
Ca sa termin si mai jalnic decat am inceput… te rog ofera si altora din gandirea ta.
(scuza-mi starea de nulitate).
Mending, multam de aprecieri… dar sincer, cred ca totusi exagerezi un pic… ofrande? 😛
Mda , scrii extrem de frumos , la ora aia eram putin obosit (4-5) . Sper sa mai postezi din jurnal , sau daca il publici anunta-ma (i’ll pre-order it )
Mending,
Acele fragmente din jurnal pe care am decis să le public, le-am publicat deja – şi-s doar aici, pe blog.
Sunt 13 fragmente, pe care am început a le publica într-o frumoasă zi de 13. 🙂
Încep de aici, şi le poţi accesa pornind de la linkurile numerotate de la finalul fiecăruia dintre ele.
Nu-s încă decis să public nimic – viaţa privată mi-o rezerv strict pentru mine şi pentru cei care fac parte din ea.
Mulţam fain de apreciere 🙂