Azaleea rosie, de Anchee Min

Poate am eu ce am cu cultura asiatica, dar orice as face si oricum as privi tot ce tine de ea intotdeauna o sa mi se para superior. Si nu vorbesc neaparata de China – care sincer, nu ma incanta foarte mult la unele aspecte – vorbesc in general, dar revenind la subiect.

Azaleea rosie (de Anchee Min) are nucleul in China maoista si este un roman autobiografic. Autoarea vorbeste despre copilaria, adolescenta si tineretea ei si viata in acea perioada in care oamenii erau pur si simplu terorizati de partid. Sunt prezentate cele mai mari si mai crude umilinte si dureri prin care oamenii au putut trece in acea perioada. Evident, se ilustreaza si norocul care ori vine, ori pleaca.

Ce m-a atras pe mine si m-a uimit in perioada cand am citit-o a fost aventura scriitoarei cu o alta fata, in acea perioada dragostea in China era ceva… greu de discutat, dar nu atat de imposibil, ce sa spun despre dragostea intre doua persoane de acelasi sex? Totusi, situatia nu e atat de albastra pe cat as fi vrut eu sa fie.

Anchee si Yan trec impreuna prin momente dificile, iar relatia lor, desi intensa la inceput, intr-un final se destrama, sentimentele din decursul acestei perioade fiind prezentate intr-un mod pur si sincer. Amandoua ajung sa tina foarte mult una la alta, iar relatia dintre ele pare atat de profunda si sincera, incat eram sigura ca este vorba de iubire, poate m-am inselat, nici acum nu stiu sigur, dar prefer sa cred ca nu. Asa cum in inima autoarei, Yan, a ramas si astazi – cred eu – si in inima mea relatia dintre ele doua ajunsese sa atinga iubirea. In roman se vorbeste destul de mult despre acest subiect si este foarte bine structurata aceasta relatie.

Ceea ce duce spre destramarea relatiei este si faptul ca la un moment dat Anchee este aleasa sa joace intr-un film, care culmea, se numeste chiar ‘’Azaleea rosie‘’, film care urma sa fie realizat de cinematograful doamnei Mao, dar intre timp Mao moare, iar sotia lui devine oaia neagra a Chinei, cei care o sustineau fiind in aceeasi oala cu ea, chiar daca nu dorinta lor era aceea de a fi de partea ei.

Totusi romanul se incheie cu speranta, Anchee primind ajutor de la o prietena si ajungand in America scapand din acea lume pe care totusi, nu a uitat-o nici in ziua de azi si nu cred ca o va uita vreodata.

M-a impresionat foarte mult modul in care autoarea aborda subiectele si cum reusea sa creeze personajele, unele mai puternice decat altele. Oricum, in centrul cartii se afla chiar ea, istorisindu-si viata. Pe mine cel putin m-a socat la inceput ceea ce citisem si intr-un fel m-a impresionat ea, dar m-a si dezamagit. Poate din cauza ca ea, ca si personaj principal, era departe de perfectiune, iar defectele ei erau accentuate destul de mult. Oricum, cartea este relatata intr-un mod simplu si direct, fara ocolisuri si fara prea multe de spus pe langa subiect.

Adevarul de cele mai multe ori doare si… socheaza.

*Tin sa mentionez ca mi-am reimprospatat memoria citind cate ceva despre aceasta carte de la editura Polirom.