Trăim într-o lume aglomerată. În fiecare zi vedem mai mult de 50 de chipuri, interacţionăm cu mai mult de 10 indivizi şi schimbăm idei şi concepte valoroase cu cel puţin unul.
Societatea modernă nu percepe singurătate, ba chiar scopul ei este să elimine acest sentiment. Din păcate, în mod indirect, societatea aduce în discuţie o singurătate spirituală.
Gândul de a trăi singur mă îngrozeşte. Mă face să realizez cât de importanţi suntem unul pentru celălalt şi cât de mult simţim nevoia să interacţionăm. Cărăminda de bază a acestui articol este cartea numită „Like Me”, de Chely Wright, cântăreaţă de muzică country care a mărturisit întregii lumi că este lesbiană.
Citită în urmă cu un an, mi-am regăsit, printre paginile acestea, viaţa actuală plină de goluri. Mă întristez cănd mă gândesc că tot ce vreau este o persoană ca mine prin preajmă („Like Me”). Toată viaţa am fost împrejmuit de persoane heterosexuale iar acum simt cum fiecare speranţă din mine de a fi fericit se transformă în cenuşă.
Mă uit prin împrejurimi şi mă auto-distrug când realizez că nu mai e nimeni ca mine, gay. Comunitatea (satul) în care trăiesc mă izolează şi mă consideră oaia neagră din turmă pentru singurul fapt că nu mai e nimeni ca mine! Mi-e frică de singurătate, mi-e frică de ostracizare, vreau să simt că trăiesc şi să ştiu că undeva, în apropiere, mai e cineva care împărtăşeşte aceeaşi orientare sexuală. Doar atât! Să nu fiu singur!
Tot ce fac acum este să caut pe cineva, măcar o persoană care ştie prin ce trec. Mi-e frică de neîntelegere, de nepăsare, mi-e frică de Singurătate!
Exista lucruri mai tragice decat singuratatea.
Exemplu: singuratate amestecata cu saracie!
Singuratatea este uneori o conditie a fiintei umane. Eu m-am obisnuit sa traiesc singur si nu mi-e greu. Am prieteni str8, ei stiu ca sunt gay, insa ei raman prietenii mei.
Cat priveste un parteneriat, o relatie stabila, am lasat in urma gandul asta pentru ca mi-e bine singur. Unii se pot obisnui cu asta, altii nu. Eu am facut-o si e ok.
Exista mereu perioade in care te simti singur. E ceva inerent. Insa trebuie sa regasesti in asta si puterea de a merge mai departe, acea putere care, pana la urma, ne da motivatia de a trai.
Parerea mea este ca singuratatea nu e chiar atat de rea pe cat tind unii sa o perceapa. In singuratate, cel mai adesea, te redescoperi.
Insa cred, totusi, ca e o conditie a unui gay singuratatea. Pentru ca decat o relatie de dragul de a nu spune ca esti singur, e preferabila singuratatea, acompaniata de cei mai apropiati prieteni si atunci, de fapt, NU mai esti singur.
E o parere…
Nu stiu daca in satul tau vei gasi pe cineva ca tine, presupun ca vei pleca la studii in alt oras si poate vei gasi acolo. Dar e clar ca ai nimerit pe un blog aproape numai cu persoane care iti seamana 😀
Bun….eu vad zilnic cam 5-6000 de chipuri noi si sincer iti spun ca nu prea simt sa interactionez cu niciunul… :))
Apoi, situatia ta nu este chiar atat de tragica, nimeni nu e intemniteaza in satul ala, nu ai decat sa iti deschizi aripile si sa zbori…trebuie doar sa vrei, iar cu putina rabdare si perseverenta sunt sigur ca vei reusi. Apropo, cati ani ai ?
Acum legat de singuratate tot ce pot sa spus este ca aceasta nu este chiar asa tragica cum pare, depinde din ce punct priveste fiecare, tu ai langa tine familia care din cate imi dau seama inca nu te-au respins, si credema nu sunt multi care au norocul asta. Apoi prietenii, gay sau nu, nu sunt cei care inlatura sentimentul de singuratate, ei vin si pleaca si intr-un final tot singur esti. Ceea ce e important este sa ti langa tine persoanele care merita si sa nu iti pese de restul. Si pana la urma putina singuratate nu strica nimanui. Sa nu crezi ca daca ai trai intr-un oras plin de gay nu ai mai avea sentimentul de singuratate, ba dimpotriva , la un moment dat ai tanji dupa ea, mai ales cand vei vedea cat de invidiosi sunt majoritatea gay-lor.
Inteleg foarte bine prin ce treci. Am locuit si inca mai stau intr- un sat. Este foarte greu cand nu ai pe nimeni cu care sa vorbesti liber despre orice.
Eu m-am obisnuit sa fiu singur si sincer cred ca imi sta mai bine asa.
@Deiu. Singuratea la care ma refer nu are nimic in comun cu cea propriu-zisa. Am vorbit despre sentimentul ca esti singurul care poarta alb intr-o lume in care se poarta numai rosu… Sunt inconjurat de o multime de oameni in fiecare zi, cu multi dintre ei interactionez, insa drama mea consta in faptul ca niciunul nu stie prin ce trec, niciunul nu este ca mine si sincer asta ma sperie. Intr-adevar, nimic nu ma intemniteaza intr-un spatiu insa momentan, alta solutie nu am, ceea ce cauzeaza si sentimentul asta de singurate, trecator probabil, pentru ca in viitor cred ca voi intalni multi ca mine! Nu vreau sa fiu inconjurat numai de gay, vreau doar unul care fie aproape de mine si sa ma inteleaga… Iar in legatura cu familia, da, nu m-au respins pentru ca nu sunt ”out”… Inca nu am curaj desi (ca sa iti raspund si la intrebare) am 19 ani!
Am inteles la ce singuratate te referi. E normal la varsta asta sa iti doresti sa cunosti cat mai multa lume ca si tine, acum este perioada cand apare acel sentiment de eliberare, de traire la cele mai inalte cote si din pacate tu nu reusesti.
Sunt convins ca vei gasi prieteni de genu la care poti veni pentru un week-end in oras la distractie. Situatia ta nu este chiar atat de tragica precum pare, socializeaza si tu pe aici si cine stie. 😀
Probabil, in mod indirect, Mihai, se referea si la trairi in “dublu exemplar”… interior si exterior… In afara pare straight, in interior este nelinistit. Nu exista cineva caruia sa-i impartaseasca sentimentele. Oricum, avand aceasta varsta, probabil, cat de curand lumea larga ti se va deschide. Si eu traiesc o singuratate similara, dar m-am obisnuit. E totusi bine ca exista aceasta comunitate, unde te poti destainui liber, ce-i drept sub un aparent pseudonim protector. Multa bafta! Ti-o doresc din suflet… iti stiu trairile ce te incearca (nu pot spune ca ti le inteleg, pentru ca mai bine decat tine nu stie nimeni cum e sa suporti nelinistea si sa simti) si la un moment dat te vei acomoda cumva- fie socializand mai mult fie adaptandu-te la alte situatii… SUCCES!!!
Stiu prin ce treci..nici Buzaul nu e cine stie ce mare.Eu insa am avut noroc sa gasesc o persoana la fel ca mine chiar la liceu,colegul meu de banca.Esti o persoana speciala,nu te grabi.Asteapta si lasa lucrurile sa decurca de la sine.Eu probabil inteleg foarte bine cum te simti.Pana sa ajung la liceu imi “blestemam” zilele si ma tot gandeam cum de a fost posibil ca tocmai eu dintre toti prietenii mei sa fiu “diferit”.
MichaelB, pari un băiat deștept, de ce nu pleci la o facultate? E pacat sa te irosesti daca ai potential. In plus, te-ar ajuta mult si din alte puncte de vedere.
Apoi, nu te tine nimic acolo. Cauta-ti ceva de lucru “la oras”? O chirie, ceva?
@RobertG. Sunt deja la o facultate in Bucuresti. Incep anul I pe 1 Octombrie. De cand am intrat la liceu fac naveta zilnic, ce-i drept stau doar la 15 minute de oras, dar m-am invatat… Pentru un liceu bun si acum o facultate a meritat si merita efortul. Cat despre ”locul meu”, sper sa-l pot gasi anul asta… Odata cu facultatea vin si planurile mari;)
MichaelB, păi si atunci la ce te refereai in post? Că dădeai impresia ca esti inchis intr-un sat, etc… sau era vorba doar de vacanta care tocmai a trecut?
MichaelB, „drama” ta nu cred că este așa de mare. Cunosc o grămadă de oameni care au realizat cam ce au dorit în viață și acum doresc să se retragă din vâltoarea orașului care le-a oferit o grămadă de oportunități, însă și mari dezamăgiri. Dacă vorbim despre București, cu atât mai mult, cred că peste câțiva ani vei privi cu nostalgie la vremea când aveai parte de liniștea și simplitatea locului în care ai copilărit. Aglomerația, nervozitatea, zgomotul, poluarea, atmosfera de concurență (uneori neloială) a orașului te pot face să te bucuri mai mult de un loc liniștit, sănătos, precum satul în care locuiești.
Dat fiind faptul că se vede că ești un tip isteț, probabil că vei avea parte de ceea ce îți dorești pe plan profesional. Pe plan sentimental, cred că toate „dramele” se vor consuma în cel mai scurt timp, pentru că Bucureștiul e un oraș în care vei găsi tot ceea ce vrei, nu numai „oameni ca tine”. Cred că trebuie să îți schimbi motivul îngrijorării tale, pentru că probabil vei găsi tot ce vrei și ce nu vrei, și asta în scurtă vreme.
Cel mai important lucru acum pentru tine este să-ți urmărești scopul (educativ), fără a te lăsa abătut de pe drumul tău de micile sau marile probleme emoționale pe care probabil că le vei întâmpina. Cu siguranță că va urma o primă dragoste, poate va urma o primă frângere a inimii, etc. Astea sunt lucruri cu care fiecare se confruntă la un moment dat în viață, inevitabil. Ce îți recomand este să încerci să rămâi obiectiv și să îți urmezi drumul cunoașterii, pentru că vârsta pe care o ai este plină de urcușuri și coborâșuri care te pot face să te înalți sau să te prăbușești, lucruri care te vor afecta mai târziu, în viață, iar grija ta ar trebui să fie ca aceste lucruri să nu te afecteze în sens negativ.
Mult succes și… capul sus!
@RobertG. In ”articol” am incercat sa descriu cat de succint o nemultumire… Nu este o drama, nu-mi traiesc viata condus de sentimentul asta si nicidecum nu sunt inchis intr-un sat… Ma pot muta oricand, oriunde… Din pacate pentru o astfel de actiune am nevoie de multe lucruri si presupun ca cele mai importante sunt ”finantele”, care momentan lipsesc… Tot ce am vrut sa fac a fost sa-mi exprim nemultumirea sau supararea pe care o am in legatura cu prezentul domiciliu si, pe de alta parte, viata! Nu stiu cum sa fac sa intelegeti articolul dar cred ca o sugestie buna ar fi sa cititi cartea pe care am recomandat-o! O sa va lumineze in ceea ce priveste mahnirea mea!
In opinia mea, daca lumea de astazi este cu ceva mai rea decat lumea din trecut, atunci este din cauza ca oamenii au devenit foarte slabi din punct de vedere psihic: in fiecare zi citesc cum toti se plang de barfe, prieteni falsi, ca nu sunt cuplati, ca nu au iPhone 5, etc; ma intreb ce ati fi facut daca ati fi trait in prima jumatate a secolului trecut, printre razboaie, foamete, holocaust si altele.
In rest, cred ca sunt putini care realizeaza cat de mult au evoluat oamenii din toate punctele de vedere: daca acum 80 de ani se omorau unii pe altii prin Europa, acum ne ingrijoram cu totii cu privinta la drepturile animalelor si situatia padurilor (ca sa nu mai vorbesc de solidaritatea prin taxe si impozite).
Si, ca sa ma apropii si mai mult de cauza articolului, poate ca multi nici nu stiu cum sa scape de singuratate. Eu, de exemplu, vorbeam acum 2 seri cu vreo 30 de oameni din Bucuresti, in acelasi timp, iar din masa asta de oameni am descoperit si 1 persoana speciala. Nu stiu cum s-ar simti altii, dar eu unul nu ma simt deloc singur, ba dimpotriva.
Singuratatea e un lucru foarte urat. In decursul vietii, am decis ca e ok sa plec din tara din motive personale, si am si facut-o. Imi pare rau pe de o parte, insa pe de alta parte imi pare bine fiindca lucrul asta m-a facut sa realizez cat de important e sa ai cu cine schimba o vorba. Timp de doi ani de zile, am fost intr-un loc plin de oameni, am lucrat, colaborat cu zeci de oameni si totusi cand ajungeam acasa ma simteam foarte singur. Si in tara ma simteam singur, insa pe plan sentimental, fiindca nu aveam pe nimeni. Dar imi aveam prietenii, aveam cu cine schimba o vorba. Acolo era oribil fiindca dupa cele 7-8 ore de program de munca, acasa eram doar eu si atat. In concluzie ma simteam acolo mai singur decat m-am simtit acasa, si prin urmare uite ca pe 7 octombrie fac 5 luni de cand sunt acasa, si tare bine e cand pui capul pe perina ta, si tare bine e cand ai un umar pe care sa plangi, sa razi si ca ai cu cine schimba si o privire.
Singuratatea e foarte urata si eu doar 2 ani am avut parte de ea, insa prefer sa nu mai am parte si nu doresc nimanui acest lucru.
Acum sunt fericit pana peste cap ca pot sa dau mesaj cuiva sa ii spun te astept la masa, sau buna dimineata, sa ii pot zice orice imi vine in cap si sa stiu ca desi nu e langa mine dimineata, e aproape si la un moment dat ne vedem, ne privim… si desi obositi dupa o zi de munca, inca mai avem amandoi puterea sa ne povestim cum ne-a fost ziua, si cel mai important sa ne luam in brate si cu o jumate de gura, adormiti sa ne spunem noapte buna. conteaza mult mai mult decat orice salariu, orice lucru material… fiindca indiferent de ceea ce avem, daca ceva se intampla, nu luam cu noi nimic, oriunde ne-am duce, ci luam amintirile si toata viata noastra cu noi… asa ca nu am de gand sa mai fiu singur, deloc.
cam acelasi sentiment il traiesc si eu, dar sincer, am inceput sa ma impac cu ideea singuratatii.
eu zic ca singuratatea nu-i de blamat. Daca nu-ti place, fa ceva in legatura cu asta!