Mai devreme imi bătea inima. Tare. M-am ţintuit locului şi am întrebat-o ce are. Se bâlbâia. Şi la un moment dat s-a oprit, speriată. Am început să o biciuiesc. Ca să mă răzbun pe ea. Cu ce drept bate fără să îmi ceară voie? Cu ce drept îmi zdrobeşte pieptul şi chingile bine strânse în idei şi convingeri ţintuite de atâta amar de vreme? Să nu mai spunem de experienţe … neplăcute dacă ar fi să le judec “la rece”. Îmi vine să o smulg din piept şi să o arunc cât colo în praf şi uitare. Mă doare pieptul… Mă dor chingile… De ce nu se împacă inima cu gândul? De ce nu mă ascultă când îi spun că nu e bine să se zbată? Cel puţin nu atât de tare.
Vreau răspunsuri… Vreau certitudine. Inimă nesuferită, nu mă laşi să am stare. Prea multe întrebări şi … şi mai multe răspunsuri posibile. Te aruncasem în colţul ăla întunecat să nu îmi mai faci.. rău. te închisesem în cuşca aia plină de zăbrele reci şi uscate de filozofia vieţii. Atât de supărat sunt acum pe mine că te-am eliberat fie şi pentru o clipă în care mi-am spus că nu trebuie să îmi fac griji ! nu credeam că dacă te las nesupravegheată fie şi pentru un moment, o să mă invadezi. O să mă apuci cu ghearele de cap şi o să mă scuturi atât de tare încât acum nici nu mai ştiu unde mă îndrept… nici cum mă cheamă. Am adoptat un alt nume… care îmi răsună în cap fără încetare… ca o melodie căreia nu îi mai ştii versurile şi nu mai ştii de unde ţi-a rămas în minte.
E umilitor. Pentru atributele pe care cu atâta grijă mi le-am lipit pe când mă uitam în oglindă. Şi începusem să cred că sunt intangibil, liniştit şi chiar fericit. Nici nu mai ţin minte când am zis ultima dată că nu trebuie să îmi pese… Sau nu vreau să ţin minte? Era bine, era confortabil. Era liniştitor să mă ştiu singurul meu stăpân. Mi se descreţise fruntea şi cea mai mare bucurie a mea era să mă amuz şi să mă uimesc de efectul ce mi-l produc. Eram încântat de mine… Acum mă transformi din nou în monstru. În monstru însetat … dar nu de sine însuşi. Ci de altcineva. Un monstru gata să înghită prada dintr-o singură mişcare. Chiar şi momeala aruncată … Un monstru căruia nu îi pasă că poate fi la rândul său pradă… Care se avântă cu sălbăticie în necunoscut şi urlă din străfundurile sale când e prins în capcana nesiguranţei…
Mă simt ca o marionetă mânuită prin aţe ridicol de groase de un păpuşar care nici măcar nu ştie cât de măiastru e în arta sa, nici măcar nu ştie ce reprezentaţie cu final incert a devenit “viaţa” mea şi nici măcar nu ştia că prin mâinile lui pot prinde viaţă. M-a ales din rafturile teatrului de păpuşi pentru că aveam ochii mari ţintuiţi spre el. I s-a părut lui că erau vii. Bietul de el, nu ştia că ochii erau înţepeniţi de lacrimi necurse, că lacul cu care eram îmbibat era protecţia împotriva dezamăgirii, că braţele moi mi s-au mişcat nu din neastâmpăr copilăresc, ci din cauză că şi-a trecut degetele peste mine şi m-a atins, că viaţa a început să curgă prin aţele şubrede abia atunci cand m-a luat în palme, a suflat praful de pe ochii mari şi m-a sărutat pe creştet, spunându-mi că se va juca cu mine.
Inimă crudă, acum mă plec în faţa ta şi te rog să mă cruţi măcar de această dată. Mergi în cuşca ce cu grijă am contruit-o special pentru tine, rămâi închisă acolo şi lasă-mă să mă amăgesc cu “viaţa”. Imaginează-ţi că eşti într-o colivie de aur din care mereu poţi prinde aripi şi zbura spre orice orizont deschis. Promit că te voi hrăni din când în când cu câte o aripă de înger ruptă de la vreun arhanghel rătăcit, ca să nu îţi aud strigătul dureros de însingurare în plină noapte cu lună plină. Promit să te adap cu cel mai dulce nectar de moment, în care voi strecura picături de uitare, spre a nu te întrista de vremuri trecute…
Iar tu, păpuşarule, fă bine şi mă pune înapoi pe raftul prăfuit de pe care m-ai prins în palme, dar cu grijă să nu îmi sfărâmi picioarele tremurânde şi slăbite de la reprezentaţii fără nume şi fără final. Fă bine şi îmi închide ochii mari, să nu mai vină alt păpuşar dornic de joacă… Taie cu foarfeca timpului aţele groase ce m-au legat de tine, vreau să fii ultimul sânge curs prin mine. Dar sărută-mă mai întâi pe frunte, să îmi rămână impregnat în smalţul lăcuit mirosul de viaţă al ultimului meu drag păpuşar.
[youtube]KvTjp7ZUNjQ[/youtube]
If I could save time in a bottle
The first thing that I’d like to do
Is to save every day
Till Eternity passes away
Just to spend them with you
If I could make days last forever
If words could make wishes come true
I’d save every day like a treasure and then,
Again, I would spend them with you
But there never seems to be enough time
To do the things you want to do
Once you find them
I’ve looked around enough to know
That you’re the one I want to go
Through time with
If I had a box just for wishes
And dreams that had never come true
The box would be empty
Except for the memory
Of how they were answered by you
But there never seems to be enough time
To do the things you want to do
Once you find them
I’ve looked around enough to know
That you’re the one I want to go
Through time with
(Jim Croce – Time in a bottle)
CYNDI LAUPER – True Colours
pentru ca, “acum esti liber!” – asa ar aclama orice individ care priveste
dragostea cu aversiune. Acel individ care, neavand nici o legatura cu el sau cu
umanitatea, nu poate sa perceapa forta care declanseaza acest sentiment al
dragostei, acea afectiune care, in masura mai mare si folosiind doar propriile
forte, poate declansa o rupere, o desprindere de orice vanitate, ambitie sau
promiscuitate, de orice comportament manifest sau latent al unor norme impuse de
altii…
GEORGE MICHAEL – One More Try
pentru ca, n-am curs destul pe sub genunchii catedralelor, n-am inmugurit pe
aripa ce va putea deveni pasare…singuratic scheletul a inzeit crucificarea
gandului peste iubire…
ROXETTE – Crash!Boom!Bang!
pentru ca, dragoste nu trebuie inteleasa, nici nu trebuie sa se faca
inteleasa;doar traita…
TANITA TIKARAM – Twistin’ My Sobriety
pentru ca, de cand ma stiu am avut angoase atat de adanci in privinta afirmarii
propriei mele existente spiriruale, incat tot restul, mi-a ramas indiferent.
Insa, indiferenta mea atat de plen dependenta de alte suflete si spirite
sincrone trairilor mele, aceasta indiferenta – pentru altii, straini, analfabeti
in a rastalmaci si citi hieroglifele, caligramele si non-alfabetul launtric mie
-, aceasta glacialitate ascunsa, invincibila, copilaresc de neajutorata, impinsa
pana la ridicol, la paroxismul animalic multumit de sine, ca un martor traind
eterna netraita copilarie care-si suprasatureaza sinele, si care in acelasi timp
e de o nervozitate declansata de sentimentul trairii ancestralului – mai
fantastic, mai rece, mai in tacere – nu am mai intalnit in n i m e n i. In n
i m i c.In n i c i u n d e. In n i c a i e r i. Decat in DRAGOSTE.
DEAD CAN DANCE -The End Of Words
pentru ca tot ce este dincolo si in afara dragostei nu reprezinta decat o racire
de suflet, o vesnica ratacire prntre oameni, fara sa-i vezi, fara sa-i simti,
fara sa traiesti…
ANNIE LENNOX – Why?…
pentru ca , atat timp cat nu esti sigur de nimic, vei avea nevoie in permanenta
de confirmarea propriei tale existente. Iti vei repeta eternul “de ce”…Vei
continua zadarnic sa gasesti exiplicatii la aceste “de ce”-uri…Vei bajbai
intr-o incertitudine continua, pana cand vei recunoaste semnul! Acel unic semn
care te face sa vibrezi, sa te cutremuri, sa te inspaimanti de forta si
fragilitatea ei…a dragostei…
RIGHTEOUS BROTHERS – Unchainged Melody
pentru ca,
Niciodata nu am avut curajul
De-a pasi de-a-lungul
Cararilor altor intrigi trecute
Ale tale. Si ale mele.
Cu atat mai putin peste potecile
Bine ferecate ori acoperite de plenitudinea
Asternuta
Intre tacerea noastra.
Am trecut doar peste
Tulpinile riscante si capitoliile vide
Ale
Florii-soarelui.
Fara de soare.
Fara de floare.
Cei mai vajnici sustinatori ai
Metodei de non-venire
Au delimitat
Sentimentele si glacialul in flacari
Prin densitatea eschivei
Singuratatii dintre…noi.
Tulpini gemene nascut
Prin tine. In tacere. Prin mine..
lista poate continua cu albumul lui sarah brightman – Harem – sau cu “surorile” noastre – declarate – ERASURE …keep on romancing!
Ady Vantiu
e atat de frumos ce ai scris.si atat de adevarat.niste papusi de lemn in mana destinului.
Foarte frumos.
cine eu? …stiu 😉
Nu tu mey printzule 😛 el
Ieri, o inimă nebună,
Îndrăgind un clar de lună,
S-a oprit să-şi ostoiască
Dorul ce sta să se nască.
Numai stelele-o ascultă,
Oarbe de mirare multă,
Înverzind şi făcând feţe
În amara lor tristeţe.
Însă Soarele şi Luna
Îşi zâmbesc şi se fac una,
Lăsând locul lor furtunii
Să se zbată printre funii.
Cine ştie ce durere
Fără glas şi fără vrere
Se va naşte peste noapte
Dintr-un amalgam de şoapte?
O iubire nenăscută
Ghearele o să-şi ascută
Şi-o s-aprindă un foc de paie
În a inimii odaie.
Atunci, marea nesfârşită,
Pe a inimii orbită,
Se va-mpreuna cu zarea
Ca s-alunge depărtarea…
Nu va mai fi timp de vise,
Nici de jocuri de culise–
Şi-atunci inima pustie
Va simţi iar că e vie…
8)
A venit regele 😛
Deodata, apelativul “fag” nu mai are haz … This is truly gay :))