Mi-aduc aminte, drag prieten, cum așteptai ziua de 15 mai. Te pregăteai cam o săptămână și mă târai prin tot orașul și prin împrejurimile lui și nu te dădeai bătut până ce nu umpleai o sacoșă cu flori de salcâm, sau buruieni, cum le spunea maică-ta. După ce boscorodea puțin, îți făcea săraca femeie gogoșile cu flori de salcâm. După aia ne trăgea pe mâini, ne zicea deochiul și ne scuipa pe frunte să ne revenim fiindcă mai mereu mâncam ca porcii (mai ales tu).
Era ziua ta. Pe 15 mai erai mereu cu gura până la urechi și trebuia să am grijă de buzunarul tău pentru că te transformai într-un mic Gigi Becali, și la dărnicie dar și la vorbă. Încrețiturile de pe frunte-ți lipseau…aaa, și banii, era să uit. Tot de ziua ta ne-am cunoscut, pare-mi-se, făceai 12 ani pe-atunci. Mi-ai zis sec că nu-ți place fața mea, că îs îngâmfat ca vărul tău de la București și pe deasupra îs și tocilar. La insistențele soră-tii, care nu știu cu ce te-a șantajat, ți-ai cerut scuze și ne-am împăcat.
Treptat, ne-am înțeles din ce în ce mai bine și, pe nesimțite, am devenit cei mai buni prieteni. Pur și simplu nu ne săturam să ne petrecem timpul împreună. Cred că eram atât de apropiați fiindcă eram total diferiți. Eram curioși de ciudățenille celuilalt, și fiecare avea destule. În afară de fotbal, unde si-acolo jucam neapărat în aceeași echipă, nu prea aveam puncte comune.
Cu timpul, am învățat unul de la altul tot felul de lucruri. Eu te-am convins cumva să mai pui mâna și pe carte, dar și pe cratiță. În sfârșit nu mai mureai de foame cât era maică-ta la serviciu. Stăpâneai arta ouălor și cartofilor prăjiți. Mama ta a fost mai șocată însă de carnetul de note și ochii ei parcă spuneau ”Vezi, mamă, că poți fi și băiat bun?”.
Tu, în schimb, m-ai învățat lucruri mai lumești. M-ai convins să pun o țigară-n gură și-apoi îmi ziceai că o să mă dau pe trabucuri. Ai avut dreptate, deși știu că nu la sensul figurat te gândeai. Încă țin minte înjurăturile în țigănește pe care mă puneai mereu să le zic. Ți se părea amuzant să auzi din gura mea așa ceva. Pe la vreo 15 ani m-ai dus pentru prima dată într-o agenție de pariuri și am înțeles repede cum stă treaba, mai ales că mintea mea ageră pricepea instant când venea vorba de prostii, iar tu dețineai un talent pedagogic nemaipomenit. Drept dovadă, am prins din prima cum să mă uit sub fusta fetelor cu oglinda. Azi nu-mi mai e folositor din punctul ăsta de vedere, dar principiul e cam același și la copiat.
Deși mama îmi zicea că ești un golan și să o termin cu tine, nu prea o ascultam și nu-mi pare rău. Cu tine am avut parte de cele mai palpitante momente din adolescență. Ca să nu mai spun că mereu mâncam cele mai bune fructe fiindcă-ți plăcea să te cațări prin copaci, dar mai ales să le șterpelești fructele babelor. Oricum n-aveau dinți, nu știu la ce le trebuiau. Știu că simțeai o bucurie mare când îmi ofereai fructele alea și mai mult de-aia le furai le culegeai, de altfel tu nu erai mare consumator.
Când eram supărat pe tine, îți refuzam fructele, te ignoram și-ncercam să-mi țin balele-n gură în același timp. Până la urmă le mâncam, dar te rugai ceva de mine. Așa am reușit să te despart și de țoapa aia care avea un kil de machiaj pe ochi. Știu că eram mai important pentru tine și nu suportai să nu-ți dau atenție. Eram maestru la așa ceva.
Astăzi se fac 4 primăveri de când nu am mai mâncat gogoși cu flori de salcâm. Mi-e dor de gustul lor, dar mai ales mi-e dor de tine, de prostiile pe care le făceam, de fructele tale, de zilele de vară în care hoinăream la întâmplare, de momentele în care eram supărat și tu mă trăgeai de nas până zbieram că nu mai sunt supărat. Totul era așa de simplu, de lipsit de griji și parcă eternitatea ni se înfățișa dinaintea ochilor. Ochii noștri erau inocenți și lumea o vedeau la fel.
Am vrut zilele trecute să le scriu alor tăi, am făcut rost de adresa lor din Germania, dar nu știu cum să încep și ce să le zic. Am început vreo 10 scrisori, dar mereu mă răzgândeam. Până la urmă o să încep una nouă și nu am să mă opresc până ce nu o termin. O să fac cum m-ai învățat tu, fie ce-o fi, mi-am pus ceva în cap și o să o fac fără să mai gândesc atât.
Mi-aș fi dorit așa de tare să-ți urez la mulți ani astăzi în loc să mă gândesc la trecut. La fel, aș fi preferat să mă îndop de gogoși decât să mă gândesc la ele. Dar timpul nu se mai întoarce și nici pe tine nu te mai pot aduce înapoi decât în gând, în vis și-n suflet.
Azi nu sunt trist, oricum ție nu-ți plăcea să mă vezi așa. Timpul a vindecat rănile și a lăsat doar amintirile frumoase. Pentru prima oară, 15 mai nu-mi mai umezește ochii, ci-mi aduce un zâmbet. Azi am făcut câteva dintre lucrurile ce le făceam odinioară…am mâncat fructe, iar acum pe seară am băut un pahar de vin (că tot îți plăcea să tragi la măsea).
E 15 mai și-au înflorit salcâmii, drag prieten!
26 de puncte, clar.
Bravo mai. Mi-e dor de voi.
Fain
Frumos!
very fain!
ai un 10 de la mine.
Foarte misto articolul. Acum, sa vad daca mai stiu cum se pot uploada poze aici…
E poza facuta de Paste, Pl. M-am gandit ca merge la articol 🙂
Ps- Baiete (nu tu Re), chiar trebuie sa dai dislike la fiecare comentariu?! Get a life or a shrink.
Mulțumesc! Deja cred că am strâns mai multe puncte decât Ouatu…și nici nu mi-am pus rochie măcar.
Adi, mulțam pentru salcâm, eu nu am mai pus poză fiindcă era și articolul mare și am renunțat. Data viitoare te pun să-mi aduci și câteva flori sau măcar o poză cu tine în vârful salcâmului. Cât despre dislike-uri, lasă omul să-și exprime părerea, bine că ne arată degetul mare în jos și nu pe ăl mijlociu în toată splendoarea lui.
Robert, și nouă ne e dor de tine, chiar zilele trecute te-am bârfit cu alte două mari personalități de pe blog. Mă mir că nu ai sughițat.
:). Nu cred ca mai are flori acum. Eu l-am plantat acum vreo 4 ani, dupa vreo 2 ani l-am mutat, nu-mi mai placea unde il plantasem. Acum e maricel si plin de tepi.
Nu am cuvinte sa descriu maiestuozitatea acestui articol. Pur si simplu divin.
O creatie nostalgica demna de un filosof.
Extraordinar! Felicitari @rediam.
Nostalgic…Trezesti sentimente demult apuse…Bravo..
Nu ştiu de ce m-a luat singurătatea pe sus după ce am citit “articolul” ăsta, care parcă nu e articol, ci beletristică!
Uau…am trăit o poveste care se aseamănă destul de mult cu aceasta, însă şi dacă stăteam 10 ani nu aş fi putut să o relatez in felul acesta. Big +!!!
Mamăăă…. ce acute ai scos :)) ! Meriți toate punctele, ce mai… :))
Salcâmii sunt niște copaci destul de urâți, pirpirii și cam țepoși de felul lor și nici măcar de ținut umbră nu-s buni, da’ adevărul e că atunci când înfloresc dau clasă tuturor copacilor.
Se vede treaba că numai cuvintele pot liniști amintirile…
😎
Protestez, salcâmii sunt nişte copaci foarte mişto.
Un adevarat RegaL Rediam.
Cred ca este ceva in natura de scoate cei mai bun din voi, DarkQ in haine noi, imi pare bine ca a trecut de acea etapa de concurenta nefolositoare contraproductiva si care creea nemultumire furioasa.
Toate acele contabilizari, de karma, de procente la cat de bun, cat de slab, cat de super este un articol + sistemul suplimentar de punctare a comentariiilor a avut ca rezultat o dizarmonie ce indepartase DqrkQ de rostul lui originar. Se scria pentru punctaj.
DarkQ a revenit la acea simplitate Demna unde se scrie de placere, pentru impartasirea unor sentimente, lucruri, pentru folosul tuturor in atmosfera unui ambiental inalt vibrational ce vindeca mentalul si inalta spiritul ce este si asa supus stresului vietii, ca sa ne mai si concuram in loc sa ne adunam.
Ultimele doua articole demonstreaza cu prisosinta tot ceea ce am spus, un Smog Luminos si un Regal Rediam.
S-a ridicat stafeta atat de sus, cum nu a mai fost de mult timp pe DarkQ.
Singura lacrima o am pentru Locul De Joaca, post disparut prematur, pedepsit fiind EU, pentru greseala celui ce spune ca ma iubeste.
Nedreapta este viata cateodata!
Unde a disparut poza pe care o atasasem cu drag si dedicatie la comentariu? 🙁
Edit- mda, am incercat sa o reatasez si am vazut care e problema, prea mare rezolutia.
Foarte emotionanta si sincera.. Sper sa nu sune ciudat dar mi-au dat lacrimile cand am ajuns la sfarsitul textului. Nota 10 cu felicitari