Răsfoind youtube-ul în lung şi-n lat am dat peste o emisiune fragmentată în mai multe clipuri aparţinând binecunoscutului post NBC. Mi s-a părut interesantă tematica abordată: în cadrul unei săli de sport a unei şcoli, prin intermdiul unor camere de luat vederi ascunse, NBC a vrut să înregistreze reacţia copiilor la anumite evenimente discriminatorii vizând un tânăr gay component al grupului acestora, şi pe de altă parte reacţia părinţilor la comportamentul copiilor lor. Rezultatele au fost diverse (vă invit să le vedeţi 😀 ).
[pro-player width=’600′ height=’353′ type=’video’]http://www.youtube.com/watch?v=yPKqpn3O6NQ[/pro-player]
De ce am ales să dezbat această temă ? Ştim despre caracter că se modelează pe parcursul vieţii, nefiind ereditar! Aşadar părinţii intervin în comportamentul micuţului, viitor adolescent şi adult, formându-i un anumit caracter. Doar se ştie vorba: “cum ţi-l creşti aşa-l ai“. Şi în virtutea acestei zicale mulţi părinţi reacţionează după un tipar atunci când propria-i odraslă este pusă în faţa unui fapt împlinit: “Cum ? Al meu ? Nu ar face niciodata aşa ceva.” Şi descoperim frumuşel ce minune de copil are la casa sa, nefiind pregătit să facă însă faţa unei situaţii impreivzibile.
Tot pe net am observat statistici americane îngrijorătoare în rândul copiilor şi adolescenţilor cu privire la discriminarea şi chiar agresiunea fizică asupra persoanele homosexuale.
Faptul care mă interesează este însă cum sunt privite lucrurile în România la acest nivel. Aş fi curios să observ reacţia elevilor români în aceste situaţii. Cu această ocazie pot exprima o experienţă personală de profil:
În clasa a IX-a a trebuit să fac faţă unui colectiv cât se poate de pestriţ şi (daca mi se permite) pe alocuri lugubru. Făceam notă discordantă. Eram mult prea timid, nu ieşeam cu acei băieţi la fumat, nu beam (nu mă îmbătam). Acest fapt a ridicat semne de întrebare în rândul colegilor. Iar într-o zi lucrurile au escaladat niţel (slava cerului că numai la nivelul vorbelor). Am fost întrebat pe faţă daca sunt homosexual. Şi nu s-a sfiit să mă numească aşa de faţă cu o profesoară care a privit neputincioasă momentul neplăcut privindu-mă totodată cu înţelegere. Dar lucrurile s-au calmat mai ales şi pentru că eu am plecat din mai multe motive, iar noul colectiv s-a dovedit a fi cu totul şi cu totul normal. Aceasta a fost experienţa mea.
Şi atunci, cum dorim ca un adult, crescut într-un anume context social să reuşească să accepte lângă el un homosexual.
În cazul vostru cum aţi trecut prin viaţa de elev?
Daca in SUA Copii sunt batjocuriti si maltratati in salile de clasa si nu numai, cred ca stim cu toti cum reactioneaza un elev de generala, liceu si chiar facultate.
80% din elevi daca ar afla ca un coleg de al lor sau din acea institutie ar fi homosexual, acel elev ar fi marginalizat, luat peste picior, batjocurit si lista ar continua.
Foarte putini mai sunt la facultate care ar mai avea asemenea comportament.
Si apai scuze dar nu mi se pare a fi un comportament gay, daca nu iesi cu baieti respectivi sau nu beai sau fumai.
Eu odata din greseala prin clasa a 5 a imi placea colegu de banca si ii tot puneam mana la penis pana m-a zarit o colega ( p.s. Se pare ca lui ii placea ca nu zicea nimic niciodata hahaha ) si deaici era sa se afle, dar noroc ca nu o baga nimeni in seama pe atunci si s-a uitat.
Oricum se pare ca facultatea poate din motive de necesitate, multi se abtin pana chiar devin prieteni.
Nu cumva lipseste un video de pe post? In timpul cand eram eu elev (adica anii 80 si 90) se auzea rar cuvantul homosexual. Un fost coleg de banca de-al meu chiar a spus o data ca el nu crede ca exista homosexuali in Romania. A doua oara (cred) cand am auzit cuvantul a fost in timpul unei ore de anatomie: pentru un anume proiect, trebuia sa ne impartim in doua grupe, una de fete si una de baieti. Din neatentie, unul din baieti s-a alaturat grupului de fete, la care profesoara de anatomie ii spune ¨Tu de ce te-ai dus la grupa de fete, esti homosexual?¨. Baietii au ras, iar profesoara parea multumita ca i-a iesit o gluma buna. Deci cam asta era nivelul.
Asa e ! Romania la capitolul ACCEPTARE, TOLERANTA, MINTE DESCHISA, este cu vreo 50 ani in urma daca nu cu cateva secole . Mai trebuie sa curga apa prin Dunare !
Ma simt norocos.Tocmai am terminat liceul, toata lumea stia de mine ca sunt gay si nimeni nu m-a facut sa ma simt diferit.
Ca o paranteza vreau sa povestesc o faza tare de la bac. Aveam un coleg in clasa,… Vlad il chema si bineinteles eram mort dupa el. Si-a dat seama imediat, deoarece faceam numai glume “sexuale” 🙂 unul cu altul. Inainte cu 2 minute sa inecepem examenul, s-a intors la mine si in timp ce ma privea angelic imi spune: Asa o sa ma uit la tine toate cele 3 ore ca sa nu te las sa te concentrezi”.:)) M-a amuzat faza 🙂
Nu uita sa pui si linkul videoului:p Chiar as vrea sa-l vad.
MS
Auzind fel de fel de povesti despre discriminarea in licee, pot spune asemenea lui adi ca ma simt norocos. Ma rog la inceput a fost un pic mai dificil datorita unor “lepre” carora le facea placere sa faca viata amara anumitor persoane, printre care si eu. Insa am scapat de “ele” pentru ca fiind la un profil si la un liceu unde trebuie sa stii matematica ca pe Tatal nostru, nu au facut fata si uite asa din 28 am ramas 17 (“crema” liceului 😀 ce sa mai vorbim!).
Cat despre faza cu fumatul si bautura la petreceri/majorate ca sa fii “in voga”, pot spune ca am avut parte si eu, insa intr-un mod echilibrat, in fond suntem oameni. Nu puteam sa stau in fund pe canapea iar ceilalti sa se dezlantuie.
P.S. Acum intru in ultimul an de liceu.
La mine niciodata nu a comentat nimeni nimic in liceu, ce sa mai zic de generala. Cred ca singura chestie care batea la ochi era ca ma intelegeam foarte bine cu toate fetele din clasa. Nu am avut colegi care sa masoare heterosxualitatea in paharele de bautura sau in fluieratul dupa fete asa ca din punctul asta de vedere nu am avut probleme. In rest, ieseam la o bere cu colegii, jucam fotbal, nu eram atat de retras, asa ca nu am cunoscut discriminarea pe pielea mea.
La mine in liceu era un baiat despre care se stia ca e homosexual si era si mai efeminat. Nu am vazut niciodata ca el sa fie discriminat in vreun fel de profesori sau de colegi. Iar “scuza” ca e intr-o clasa de filologie si ca acolo sunt aproape numai fete nu tinea. Il stiau si cei din clasa mea, unde trei sferturi erau baieti, si nici ei nu au facut vreun comentariu la adresa lui. Asta desi intre noi mai erau glume cu “Ce ba, esti poponar?”, dar niciodata de fata cu un homosexual (in afara de mine:-D), sau spuse in vreun fel din care sa reiasa ura. Ca sa nu mai zic de o tipa lesbiana si buna (cel putin asa ziceau ei:-P)…erau toti in limba dupa ea si aveau fantezii cu ea sarutand-se si facand diverse cu o alta fata. In fine, nu am auzit de cazuri de discriminare la mine in liceu desi erau ceva “baieti veseli”. Cu toate astea, cel putin in orasul meu natal, in liceele industriale si scolile profesionale situatia nu e aceeasi.
Acum am reusit sa urmaresc si eu video-ul si mi s-a parut foarte interesant. N-ar strica un asemenea studiu si la noi, desi presimt rezultatele. Ma rog la noi, faza cu discriminarea (nu neaparat cea legata de orientarea sexuala) tine cred eu si de nivelul liceului. Un elev “mai special” care a ajuns la un liceu industrial, sau la un SAM, poate sa plece de acolo zburand, tinand cont ca acolo ajung cei mai putin educati (Ca sa nu zic salbatici) iar sansele lui ca sa fie discriminat sunt foarte mari.
Pe cand la un liceu de elita, alta poveste. Lumea mai open minded, educatia mai rafinata, ma rog mai sunt si “de astialalti” (ca sa nu le mai zic lepre ca e urat 😛 ) insa fiecare padure are uscaciunile ei pana la urma.
Am fost placut surptins de atitudinea pustiului, Isaiah, de culoare, care la un moment data se interpune la propriu in calea conflictuala a agresorului si victimei. A constituit o atitudine corecta. Ma gandesc (poate gresesc), ca rasa acestui pustiulica a jucat un rol, stim bine cum sunt tratati oamenii de culoare prin scoli… posibil sa fi avut experienta personala fata de asemenea abuzuri….
Când eram elev, adică back in paleolitic, nu am avut probleme… nu am fost emo, nu umblam ca o fecioară… că nu simțeam nevoia.
În plus, nici măcar nu știam de existența cuvântului GAY… era un impuls… nimic deosebit… n-am avut niciodata în mine cheastia aia… “vaaai, sunt altfel, sunt gay… oare voi fi acceptat?”.
Bun articol.
PS: Rediam, :yes:
si eu aveam un comportament cat se poate de normal, nu eram efeminat dar totusi eram mult prea tacut, cuminte, stand in banca mea, cum s-ar spune… eu stiam de pe atunci ce inseamna sa fii gay :laugh: desi inca nu ma acceptam in noua forma…
Imi amintesc ca in liceu nu se vorbea despre tema LGBT, nu auzeam pe nimeni “uite ala e gay, aia e lesbi” si nici critici la adresa comunitatii. Mai exista o glumita foarte rar, de genul “ce culoare iti place? galben. Esti gay haha ” ,,,,glume nevinovate. Odata era sa ma dau la colegul de clasa de care imi placea. Fusesem la un chef mai multi din clasa, ne-a gazduit la el acasa un coleg si m-am imbatat pentru prima data in mod constient, eram curios sa vad cum e sa fi beat. Stupid, i know. (Bere+vin+vodka, gin, tot ce avea forma de sticla o duceam la gura…= 45 de minute de dat la boboci plus pe drum a trebuit sa opreasca masina sa continui… ne intorceam de la padure). Mi-am revenit acasa la gazda cu lamai multe. Si in seara aia eu si cu asta n-aveam .,…partenere asa ca ne-am dus mai devreme sa ne culcam intr-o camera spatioasa, cu doua fotolii si un pat. Stateam pe fotolii si nu ne lua somnul asa ca nea-m pus pe povestit, intrasem in niste subiecte de oameni maturi si chiar nu vroiam sa se termine discutia… in fiecare secunda cu cat avansam in subecte de religie, scoala, profesii etc imi tot venea sa ii spun “te vad un om de treaba, matur in gandire si la locul lui si vreau sa iti spun ca ma simt atras de baieti, ce parere ai?”
lol, intr-un final a venit un cuplu (tot colegi) si au ocupat patul. asa ca ne-am culcat…
@Robert, imi permiti o corectare?
“Cand eram elev”. In acest context nu mai este nevoie de folosirea pronumelui deoarece se subantelege ca este vorba despre tine.
-subînțelege- cu î din i 😛
Se subintelege, nu se subintelege, nu stiu cu ce deranjeaza pronumele personal in constructia respectiva. E ca si cum ai folosi un pronume de intarire (Eu insumi am facut asta), caz in care “subantelegerea” e si mai evidenta.
Rediam, desigur ca pronumele este o intarire, de altfel in anumite limbi chiar este obligatoriu. Insa, in contextul actual se poate evita.
Limbajul nu este ceva fix. Limbajul este ca si cunoasterea: mereu in continua definire. Crede-ma ca nu sunt un literat fac (si eu) greseli cu duiumul.
:-*
Ioi. Pai eu credeam ca Europa si etc este Tara Fagaduintei. Eu am terminat liceul acum multi ani cand mentalitatea de la noi era si mai primitiva si totusi… S-a stiut de mine ca sunt lesbiana inca dun clasa a IX-a si aveam multi prieteni baieti de cand se aflase, iar femeile…eh, ce timpuri – eram foarte populara sa zicem! Am avut si incidente, dar atat de mici ca nu merita amintite pe langa restul avantajelor. Si profii erau mai simpatici cu cei mai altfel, desi ne mai tachinau-dar in modul simpatic, asta crescandu-mi popularitatea la fete- atunci fusesem cu peste 50 fete, eh tinerete…
Si acum ma saluta fostii profesori din liceu dupa atatia ani si se pare ca aici oamenii sunt mai deschisi si chiar nu te uita. E drept, eram printre cei mai buni din liceu, dar nici usa de biserica nu eram si totusi nu am avut problema.
In schimb, am avut MARI probleme in facultate – si anume o facultate de arte, despre care toti ne imaginam ca e mai deschisa si oamenii sunt mai toleranti, mai civilizati… ma rog, asa imi imaginam eu! Acolo MARI probleme!!!
Ajunsesem sa vreau sa dau in judecata institutia pentru discriminare, asta ca sa nu aleg varianta de a renunta eu definitiv. Au incercat sa ma exmatriculeze, apoi sa ma bage la cu taxa, nu ma primeau profii in examen si apoi ma intrebau de ce nu a fost, la restante imi spuneau ca vin la examen si nu veneau si cand vb cu ei imi radeau in nas cu expresii gen: “lasa ca te consoleaza colega de camera, haha, de parca femeile stiu sa faca ceva” sau “gaseste-ti si tu un barbat sa te apere, cum si-a gasit si fosta ta colega de pat” sau “mai bine ai trece pe la mine sa-ti arat ce inseamna un barbat adevarat, ca sa nu te mai joci cu prietena ta degeaba”, etc.
Si asta doar pentru ca se aflase ca locuiesc cu o tipa – ma rog – ne turnase o buna “prietena”. Pana la urma puteam fi doar colege, ce dracu?
Dupa acel scandal in care toti stiau cate o poveste gay si dupa atatia ani inca ma mai intreaba persoane necunoscute absolvente a aceleiasi facultati care a fost adevarul atunci ca tot au auzit diverse, chiar am ramas cu acea tipa cu care stateam impreuna doar colege… Fusese prea mult pentru relatia noastra se pare.
Deci… nu stiu unde este toleranta si unde este dreptatea, cred ca trebuie sa te si lupti, ca nu vine nimica gratis – nici macar respectul, cu atat mai putin corectitudinea. Asa ca, viata merge inainte cu bune si rele si nu trebuie sa renuntam doar pentru ca nu placem unor indivizi!
Desi acum lucrurile s-au mai schimbat in viata mea, in liceu am fost intrebat de fata cu alti colegi, daca sunt homo … pentru ca vorbeam cu o voce prea “de fata”, eram super timid si de foarte multe ori nici nu ma mai ridicam din banca sa ies in pauza.
In scoala generala a fost mai urat; mi se spunea din cand in cand “fatalau” … nu imi dadeam seama ca a nu juca fotbal si a petrece mai mult timp cu fete era o chestie care sa imi creeze atatea probleme si sa ma demoralizeze pe zi ce trece. cred ca in clasele primare am fost cel mai deschis cu sexualitatea mea, motivul fiind acela ca nu prea aveam una, insa cred ca nici colegii nu stiau sa ma judece atunci. nu vreau sa ajung pana la nivelul de gradinita cu povestea asta, insa impartasesc si eu cateva ganduri din aceasta postare. de cele mai multe ori timiditatea este privita in gluma si ca o stare amuzanta, peste care se trece usor.
Multi nu inteleg ca timiditatea te pune in niste situatii in care aproape ingheti si vii acasa si plangi de unul singur, privind la evenimentele din ziua respectiva ca si cum ar fi fost traite de o alta persoana (asa a fost de multe ori in cazul meu). un gand de incheiere: este greu sa spui celor din jur ca esti gay, insa fiind o persoana timida, lucrul asta este si mai greu, timiditatea insemnand si un pic de anxietate sociala, izolare, un hiper instinct de aparare fata de persoanele din jur.
A cere tuturor persoanelor gay sa fie sincere si sa spuna ca sunt gay, sa nu mai aiba nelamuriri colegii de liceu si facultate, mi se pare un o cerere nejustificat imperioasa din partea celor curajosi, care sunt de apreciat. Lucrul acesta il faci atunci cand esti pregatit!