A venit ora bilanţurilor? Aaaa… a şi trecut? Cu atât mai bine. Atunci pot să improvizez.
Eu să fac bilanţuri nu mă pricep, că întotdeauna rămân descoperit în câte-o privinţă (esenţială), dar trebuie să admit că ideea de bilanţ mă fascinează. Ce poate fi mai de dorit decât să-ţi iasă toate la fix? Şi ce poate fi mai frumos decât să ştii exact unde te afli, clipă de clipă? Cu toate astea, cel mai plăcut e să navighezi în ape tulburi – nu, nu de dragul aventurii ci pentru a putea descoperi ceva ce nimeni altul n-a mai văzut, sau pentru a găsi o cale de a transforma necazurile vieţii în bucurii neaşteptate. Sau poate chiar asta e definiţia aventurii? Hmmm… mai bine să nu ştiu.
Călătorului îi şade bine cu drumul, căci drumul e singurătatea sa, felul în care prin fiecare acţiune reuşeşte să se regăsească pe sine. Singurătatea e un lucru relativ la calea urmată în viaţă. Deşi mulţi se sperie de singurătate şi o refuză, asta se întamplă tocmai pentru că atunci când eşti singur şi drumul tău nu se împleteşte cu al nimănui ajungi să te ai pe tine însuţi mai tot timpul înaintea ochilor, ceea ce poate deveni cu atât mai insuportabil cu cât nu se întrevede nici o perspectivă de a ajunge la o răscruce de drumuri, acolo unde drumul tău să se întâlnească cu al altcuiva.
Adevarata singuratate (pe care eu aş numi-o însingurare) nu poate fi găsită decât în doi, acolo unde, ajuns la momentul unei întâlniri fatale, drumul tău îşi schimbă brusc cursul. Răscrucea e totodată o deschidere şi o închidere – momentul în care deschiderea ta spre alţii, efect al circumstanţelor mai mult decât al propriei voinţe, îţi revelează lumina interioară a existenţei tale. Fiecare dintre noi îşi aminteşte de cel drag doar pentru că, întâlnindu-l, am avut pentru prima dată ocazia să descoperim ceva bun şi surprinzător în noi înşine. Iar asta ne dă puterea de a o lua din nou din loc.
Într-un fel, asta îmi doresc şi mie. Câteodată, chiar lucrurile în care ai crezut ajung să nu mai conteze. Tot ce contează e lumina în care ţi-au apărut ele la un moment dat. Eu am văzut această lumină un pic prea devreme şi un pic prea târziu. Prea devreme ca să mă pot bucura de ea, dar şi prea târziu ca ea să mă orbească şi să-mi întunece, definitiv, privirea.
Ce sens mai are, atunci, să-mi fac bilanţul? N-aş reuşi decât să ma întristez că n-am putut să fac timpul să stea în loc. Dar, zău aşa, nu ştiu cât de fericit aş fi fost dacă aş fi reuşit…
8)
Eu nu fac bilanturi pentru ca tot timpul imi da cu virgula :p
Singuratatea e sa zicem un sentiment foarte comun dar asta nu inseamna ca ne afecteaza tot timpul 😉 ci doar cand trebuie sa facem bilanturi 😛
petryk22: io cred ca ai citit.
Petryk22~
esti tare 🙂 si vad ca ai inceput sa urci in top 10. of, of, mai mai…
~grid
incerc sa stau cat mai jos in tot ca sa nu ma doara cand pic din top :p
petryx~
buna strategie, dar ce te faci daca urci fara sa vrei? eh, nici o grija, daca pici o sa te prind eu – de bretele 🙂
sau iti faci rost de o parasuta…
Grid***
Am eu o parasuta de vanzare pentru Petryk22…ca in brate e nasol, daca e prea greu si ti le rupe?…dupa aceea trebuie sa vi sa cumperi de la mine medicamente:)))
~grid
Daca se intampla sa ajung akolo ma dau jos pe scara de incendiu 🙂 pentru ca sigur ia foc topul 😛
ahaaa 😉
ANDUTZU~ nu cred sa fie prea greu – nu pentru bratele mele, in orice caz 🙂
Grid***
Scuze…am uitat ce “mare si greu ” este Petryk22:))
Mai excat gol goloutz 60,5 kg uor ca un fulg de nea 😆
petryx~
daca mai “scapi” detalii d’astea pretioase despre tine, in curand o sa ajungi in top la “most wanted list”, si de acolo nu o sa mai poti cobori decat daca-ti vei da singur drumul… 🙂 .
~grid
stai linistit k lista aia nu e pentru mine nici pe departe :))) de dat drumul mai greu :p nush ce detali ar mai fi 😆