Astazi l-am revazut… in gandul meu.
Intarziase…
Osatura trosnea in mine din cauza frigului si totusi imaginea lui proiectata mental imi dadea caldura. Stiam ca il voi privi si asta era mai mult decat toata energia calorica a 1000 de sori.
Pasii sai se strecurau printre baltile trotuarului inca umed de la ploaia de dinaintea zorilor…chiar asa, parafrazandu-l pe Francois Villon cu „Unde sunt zapezile de altadata?”, imi venea in minte sa spun „unde e paloarea din obrajii mei cand il vad?”…raspunsul: se disipase…observandu-l venind spre mine simteam deja ca nici frigul nu mai era de actualitate. Nimic nu importa in afara de el.
Imi intinde mana si-l salut prieteneste, desi sangele din degetele mele urmarea contopirea cu al lui ca intr-o materie plasmatica universala. Ma patrundea cu privirea si eu dadeam semne de fastaceala. Un moment pasager in viata de ager fiu al zodiei acvatice in care ma regasesc.
Plimbarea pana la locul cu pricina dureaza 10 minute…suficient cat sa pot sa imi relaxez gandurile. Ati avut vreodata senzatia de descarcerare sufleteasca in prezenta cuiva? Ei bine asta se intamplase. Observ ca el e putin obosit. Nu-i nimic…sper ca prezenta mea ii va oferi suportul necesar sa isi dreneze mintea, sufletul si trupul cald si saltaret ca intr-o anecdota franceza de secol XX (chiar imi amintisem de scolarul lui Anatole France care mergea saltand prin gradina Luxembourg in drumul spre scoala –topaind ca o vrabiuta, cu mainile in buzunar si cu ghiozdanul in spate).
La cafeneaua respectiva cred ca petrece minute bune discutand la telefon cu un bun prieten…nimic neobisnuit, e in elementul sau sa fie solicitat permanent de prieteni si apropiati. Si in al meu sa rabd ascultandu-l…e minunat sa-l vezi gesticuland si sa-i observi mimica…un intreg film monocrom dar cu personaj real.
Timp de o ora si jumatate facem dialectica unor teme care ar rivaliza cu cele din saloanele clasice de literatura, arta si stiinta…(mai putin barfele). E minunat, il ador, orice rostire a sa iriga porii inimii mele. Nu credeam a mai dobandi curand starea de transcendenta a sufletului in goana sa catre iubire…caci asta a fost, „coup de foudre”, dragoste la prima vedere…si nu, nu sunt pueril, ci realist-critic. Pentru ca am citit in profunzimea ochilor sai ca este endemic, rarisim, unic…
Platon vorbea discipolilor sai despre „eidos” – lumea ideilor pure si perfecte. Mai concret, sa consideram un mar, un banal mar…Acel mar este copia infidela a ideii de mar…eu sunt copia infidela a ideii de „eu”…insa el nu, el nu e o copie…el este insasi ideea pe care sufletul meu o contempla cu fiecare secunda, minut, ora, luna, an, an astronomic, era geologica, etc…e perfectiunea.
Il iubesc….imi zice „si eu”…e radical si sigur pe el…radicalismul este marca omului in societatea consumerista. Dar nu-l vreau radical, ci rabdator. Eu pot avea rabdare asa cum timpul in prezenta lui are nesfarsita rabdare. Sa stiu ca intr-o zi nu tine cont de faptul ca e ocupat, ca poate pleca saptamanal, lunar etc…nu conteaza, caci si vocea lui prin telefon imi da calm.
Asa ar parea ca se desfasoara existenta mea actuala…pasajele anterioare compun un sir de ganduri cu radacini in realitatea in care ma regasesc. Iubesc, dupa mult timp in care am considerat ca astfel de simtaminte nu au loc in registrul meu cotidian. S-a intamplat cu ceva timp in urma si nu exista loc de regrete. Ceea ce am scris mai sus se intampla, e palpabil, simt, traiesc.
„X” intruchipeaza omul ingenuu, inteligent, frumos, afectuos, alintat, usor ironic (atunci cand vrea sa schimbe registrul), amuzant, cuminte, studios…iubibil (ca tot e la moda o melodie cu numele acesta, la feminin) .
Daca se intampla sa existe vreo mica suparare intre noi, aceasta nu poate fi decat una de scurta durata…pur si simplu imi este imposibil sa fiu trist cand isi intoarce privirea spre mine. Si atunci „da-i si lupta si lupta si da-i” ca tare greu e sa ai mecla pusa cand ii vezi figura de naiv adorabil zambind subtil. Si astfel imi trece orice indispozitie. Asta e clar o arma cu care m-a rapus inca de la inceput.
Am dobandit prin el curajul de a spune lucrurilor pe nume si de afisa o stare de siguranta interioara care de cele mai multe ori lipsea din varii motive. Desi ii spun des ca il iubesc, simt totusi ca acest cuvant nu e suficient, e nevoie sa inventam noi si noi expresii care prin pronuntie sau scriere sa exprime astfel de stari superioare.
Se intampla sa nu fie mereu langa mine (de asemenea din motive obiective) si sentimentul de dor este atat de apasator. Dar nu, nu voi apela la alcool pentru a-mi ineca amarul 🙂 .
Recent am schimbat, simbolic, 2 verighete… dar mi-as dori ca astfel de ganduri sa se materializeze, candva, undeva…Existenta sa in sufletul meu a schimbat atat de multe lucruri, atat de multe viziuni si clisee dobandite de-a lungul vremii.
Insa, evident, cum niciun lucru bun nu se doreste a fi bun pana la capat, au existat deleatori (sa nu spun direct colportori de informatii false – barfitori) a caror viata este atat de anosta incat incearca sa isi anime propriul trai pe seama altora.
M-am detasat de ceva vreme de personaje din asa-zisa „lume a noastra” si voi continua sa o fac. Nu pierd nimic, ba dimpotriva, castig intimitate si o viata personala care sa nu fie legata de indobitocirea unor „wankeri” 🙂 .
Il iubesc si ii multumesc pentru ca exista…si nu exista oricum, ci in viata mea si nu a altora (pentru ca ar putea avea aproape orice tip si-ar dori). Te iubesc…
@Rauss imi place materialul compus de tine. Iti arati admiratia sincera fata de cel pe care-l iubesti. Bravo,bravo, berbecule!
@Rauss
Și ce vrei? Felicitări?
Glumesc. Uite cum las invidia, care crapă-n mine, ca și în restul fanilor tăi, deoparte, și te bat amical pe umăr, spunându-ți o vorbă bună, deși nu sunt sigur dacă de asta ai nevoie.
Iar glumesc.
Acu serios: Mă bucur că împărtășești frumusețe de sentiment cu noi și că parcă ți s-au mai înmuiat indestructibilele „cojones”…
Și „Keep it up”.
Ioi, in sfarsit a reusit cineva sa scoata dracovenia din tine. Ce sa zic, ma bucur, sa fii multumit de ce ai si atentie mare sa nu caute “bucurii” prin alte parti ca astia mai tinerei n-au seriozitate suficienta si vor mereu noutati. Daca te iubeste va fi cu tine, daca nu inseamna ca e ca restul poponarilor. Eu astept si partea a doua a povestii 😛
Dacă n-ai fi scris, mai că te-aș fi crezut… Așa, n-am încotro și trebuie să-i bănuiesc până și pe vechii greci de activitate propagandistică în slujba ideii de iubire.
Așa, mă gândesc că împărtășirea ta – oricât de duioasă – nu-i altceva decât o modalitate subtilă de a scăpa de dulcea povară pe care n-o mai poți duce. Împărțind și celorlalți muritori câteva fărămituri din acest ilustru efeb necunoscut care-ți tulbură viața, cauți probabil să ți-l scoți încet-încet din suflet.
Nu știu de ce toate textele frumoase au evidente tonalități necrologice. Probabil că ele se hrănesc cu ultima picătură de viață a întâmplărilor care le dau naștere…
Există totuși și-o parte bună în toată povestea asta. Măcar dăm în sfârșit de urma amiralilor 🙂 . Iacătă că-i și invidia bună la ceva!
😎
Mai sunt oameni atata de romantici?
Ma bucur ca ai reusit sa gasesti ce iti doreai. Sper sa va tina sentimentele astea mult timp. Dar voi stiti mai bine 🙂
Bine ai revenit Admiral Rauss, stiam ca ai oua.
Gura lumii vorbesteeeee, de nu se mai opreste … Ca daca dai o basina … de ce a dat-o? cum miroase? sau pute? …ioi e clocita rau basina asta, maiculita ce-o mancat asta, sau sufera de ceva? o bolandi?? … moare???
Iar daca nu dai basina, alte vorbe … Ba tu ai observat ca asta nu se baseste niciodata?… o fi de rau sau de bine? … maaaaa!!!! … da nu se poate, trebuie sa basineze si el ca nu este extraterestru … sau te pomenesti ca este?
Si tot asa … gura lumii nici dracu n-o ingroapa, asa ca cel mai bine este sa-ti vezi domne de drumul tau si mai ales sa nu lasi niciodata ciocoflendurilor cioflingari satisfactia ca ocara lor are efect. Ei doar pentru asta vietuiesc si cu asta se hranesc.
Ma bucur ca ai scris un articol si sper sa continui a scrie, pentru ca esti unul dintre autorii pretiosi ai DarkQ.