Cred (si asta cu tarie) ca cea mai rara si valoroasa recompensa care mi-a fost data sa o primesc este lumina din ochii tai si-apoi as mai putea lua in calcul si ceea ce sunt constient ca pot oferi. Intotdeauna m-am intrebat diverse lucruri, mai mult sau mai putin demne de a fi mentionate pe acest blog, (care nu mai este demult al meu…) insa uneori diverse clipe, diverse franturi din praful drumurilor uscate de arsita reprezinta mai mult decat mii de iesiri, mii de afisari in diverse vitrine si acvarii. 🙂
Iti sunt recunoscator ca bratele tale nu sunt din carne si cuvintele tale nu sunt create din silabe si litere. Iti multumesc pentru ca imi imi stingi setea si incerci sa imi potolesti foamea. Atata vreme am fost insetat incat acum simt ca imi explodeaza pieptul. E ciudat de frumos, si stii asta.
Sa stii ca mi-am dat seama ca niciodata nu e tarziu si ca somnul este temporar. 😛
io.
oare… pentru cine infloresc ciresii, toti?
…probabil, ciresii infloresc pentru cei care sunt capabili sa respire mesajul lor, sa adulmece mangaierea lor non-tactila, sa se metamorfozeze in lacrimile nerostite ale perceptziei frumosului, emotzionalului si…umanului…
Infloresc pentru ei insisi. Eu cred ca daca ar fi posibil nici nu ne-ar lasa sa vada ca infloresc. Nu meritam asa o priveliste.
Pentru toata LUMEA 🙂 dar nu toti vedem asta 😉
Poate ca este una dintre cele mai frumoase declaratii de dragoste pe care am citit-o in cei 28 de ani ai mei…
Tu…”iubire, cires sublim, care ne-astapta sa-i fim hoti…” Tu…multumindu-i celui care iti potoleste setea si te ajuta sa infloresti…
Sau
Poate ca este cel mai frumos dialog intre constient si subconstient…un multumesc spus Eu-lui interior pentru florile din coroana…
In ambele situatii…TU, Robby, esti ciresul inflorit! Si la fel ca tine suntem toti…
De ce inflorim? Si pentru cine?