Pentru ea au inflorit ciresii, an de an

Am simtit nevoia sa fiu, chiar si pentru o clipa, alaturi de parintii mei asa ca ieri, dupa o decizie de moment, am revenit langa cei pe care ii iubesc cel mai mult. Orice este mult prea putin pentru a devora un ochi inacrimat, a simti dorul, o imbratisare si niste cuvinte sincere, calde.

Azi m-am trezit pe la 04:00, am baut o cafea si m-am plimbat pe strazi, strazi care imi sunt atat de cunoscute. La fiecare cateva zeci de metrii amintiri imi invadau creierul, oarecum tabelar izvorand dintr-o lume nebuna, fara reguli, fara restrictii, fara prea multi oameni.

Noapte trecuta a plouat destul de puternic, astfel incat tot praful strazilor fusese spalat, ochiuri de apa murdara din loc in loc, ici colo cate un trecator cu capul plecat. Zorii zilei m-au gasit langa un lac de acumulare.

Intentionez sa mananc cu nesat mancarea pe care mainile-i batrane o fac fara niciun efort, sa gust slaninuta afumata si ceapa verde din gradina, sa gust prajitura cu mere si scortisoara, sa beau din vinul rosu din butoi.

Vreau sa-i sarut mainile la nesfarsit si sa o privesc ca pe o icoana pentru faptul ca a fost mereu alaturi de sufletul ei, pentru ca niciodata nu a contat nimic mai mult. Este inimaginabil puterea pe care o poate dezvolta o mama, tipul de iubire de care este capabila, puterea de sacrificiu si tandretea de care poate da dovada.

Pentru ea au inflorit ciresii, an de an; pentru ea a rasarit luna de atatea si atatea ori; pentru ea stralucesc in orice conditii niste ochi.

Ma bucur mult ca in acest moment al anului ma aflu pe singura insula de pe marea asta zbuciumata si ma simt mai mult decat rasfatat si implinit de modul extrem de simplu prin care mama imi spune “La Multi Ani, copilul meu drag!”. O prajitura cu mere este cadoul meu, sofisticareala mea.