No menu items!

Ca fetele mari la măritiş

Acelasi autor

Priveste inapoi

Salutare tuturor! Am revenit acasa dupa cateva luni de absenta. Best feeling ever! Asa ca nu voi putea sa inteleg pe cei care fug si...

Fericire in grame

Imi cer scuze ca nu am mai stat sa scriu acest articol cu diacritice insa nu mai am rabdare si trebuie sa scriu. Toate bune...

O viata noua!

La multi ani mie! Cu ocazia împlinirii unei luni din cea de-a doua viaţă ce mi-a fost oferită. M-am apucat să scriu chiar la ora...

Castele in Spania

După titlul articolului poate că nu mulţi si-au dat seama că este vorba despre o carte. „Castele în Spania“ de Petre Sirin, apărută la...

Dumnezeu, religia şi homosexualii

Că tot se discută pe tema asta în această perioadă, am zis să scriu şi eu câteva rânduri. Ar trebui să reţineţi că treburile astea...
NikOS
NikOS
Om liber, tu vei iubi intotdeauna marea. Nu am spus-o eu, ci Baudelaire. Si subscriu.

gay-marriage_GI

De ceva vreme toată lumea discută sau vrea să discute despre căsătoriile sau parteneriatele civile dintre persoane de acelaşi sex.

Subiectul nu mă interesează într-un mod deosebit din moment ce nu cred că aş face un astfel de pas. De ce nu l-aş face? Pentru că nu cred că un document întăreşte cu ceva uniunea dintre doi oameni indiferent de sexe. O hârtie nu poate aduce mai mult respect sau mai multă iubire între cei doi. Ci, din punctul meu de vedere, poate duce la o relaxare sau la o delăsare a unuia sau a ambilor parteneri alimentate de siguranţa că celălalt este legat de o hârtie şi că până anulezi o astfel de hârtie te mănâncă sfinţii. Exemple sunt destule în relaţiile heterosexualilor când după legalizarea relaţiei unul din parteneri sau ambii îşi arată adevărata faţă doar pentru că s-au văzut cu sacii în căruţă. Şi nu sunt puţine cazurile pe care le ştiu.

Nici nu ştiu de ce se face atâta zarvă pe acest subiect la noi când pe cei mai mulţi dintre cei pe care îî priveşte nici măcar nu sunt interesaţi de ceva mai serios decât o partidă de sex de o noapte. Cui s-ar adresa o astfel de lege? Bisexualilor însuraţi deja care caută relaţii pe gayromeo? Tinerilor care îşi oferă serviciile „de prietenie” unor domni generoşi aflaţi la nişte vârste care s-ar dori respectabile? Celor care abordează un interlocutor şi după două replici îţi face o ofertă pentru o partidă de sex? Cred că sunt extreme de puţini gay care sunt realmente interesaţi de această legislaţie la noi în ţară. Pentru că cei mai mulţi se feresc să îşi asume identitatea sexuală chiar şi în faţa propriilor lor familii darămite în faţa societăţii. Toată povestea asta mediatizată din greu, mie mi se pare doar o fanfaronadă pentru a masca probleme mult mai mari cu care ţara se confruntă distrăgându-se atenţia de la acele probleme care ar necesita o atenţie mult mai mare din partea noastră dar şi a politicienilor.

Cât despre impactul unei asemenea legislaţii asupra vieţii mele nu cred că trebuie să spun prea multe. Am trăit în aceeaşi casă cu iubitul meu fără să ne deranjeze cineva şi fără a ne pune problema că nu ne leagă vreun document legal. Mulţi or să vină să spună că este vorba despre protejarea parterului în cazul în care se întâmplă ceva cu celălalt. Bun. Vorbim despre adulţi. Nu ştiu dacă într-un cuplu homosexual în cazul în care unul dintre cei doi moare subit într-un accident cel care rămâne în viaţă are nevoie de protecţie. Protecţie pentru ce şi împotriva cui? Nu vorbim despre 3 copii rămaşi orfani de un părinte. Ci de un adult rămas singur care cu siguranţă va continua să îşi trăiască viaţa aşa cum este şi normal să o facă. Dacă cei doi ar fi trăit o perioadă îndelungată împreună astfel încât să acumuleze bunuri în comun cu siguranţă că există asigurări de viaţă care ar putea fi încasate de orice persoană nominată de către asigurat la semnarea poliţei. La fel şi un imobil poate fi cumpărat pe numele a două persoane între care nu există niciun raport de rudenie sau de vreun alt fel. Adică soluţii ar exista pentru ca cel rămas în viaţă să nu rămână pe drumuri (aşa mi-a argumentat cineva într-o discuţie).

Până una alta eu sunt ferm convins că ai noştri nu se vor bulucii la starea civilă ca să încheie parteneriate civile sau să se căsătorească dacă acestea ar fi legalizate chiar mâine. Pentru că cei mai mulţi sunt preocupaţi să trăiască clipa … prin diverse aşternuturi şi nu să îşi asume nişte responsabilităţi în cadrul unei familii.

16 COMMENTS

  1. Îți înțeleg punctul de vedere, dar nu sunt de acord cu tine că legalizarea parteneriatelor civile sau a căsătoriilor de același sex sunt probleme minore. Dacă ar fi minore, nu s-ar vorbi despre ele. Ar fi legale și toată lumea și-ar vedea de viață. Nu văd cum regionalizarea României ar fi o problemă mai mare, sau cum cele două probleme s-ar exclude reciproc în vreun fel.

    În argumentarea ta faci două presupuneri:

    (1) Ai spus că homosexualii români, în general, nu sunt interesați de căsătorie sau de relații stabile. Dar tu nu ai de unde să știi ce vor în general homosexualii români, pentru că nu ai stat de vorbă cu fiecare dintre ei.

    Sunt de acord cu tine că cei de pe site-urile de dating nu sunt interesați de relații, dar e ca și cum ai intra într-o crâșmă și ai spune “toți românii sunt bețivi”, și nu sunt interesați decât de alcool.

    (2) Spui că o căsătorie nu îți aduce nici un beneficiu, ci doar că încurajează delăsarea într-o relație. Pe lângă faptul că o căsătorie te ajută să te deplasezi relativ ușor prin birocrație, în orice circumstanțe care îi implică pe ambii parteneri (un exemplu ales la întâmplare: plan de asigurare medicală privată pentru familii), pentru mine este în egală măsură vorba de respect – poate că nu mă voi căsători decât peste cinci-zece ani, dar este o diferență fundamentală între a nu vrea și a nu putea.

    Voi încheia prin a spune că dacă homosexualii nu vor să își impună respectul pe care îl merită în sociatetate, atunci nu ar trebui să se plângă că viața e grea în România.

  2. @Martin, mulțumesc pentru ultima frază, nici că se putea sintetiza mai bine situația prezență în România.

    Cât despre articol, țin să aduc câteva argumente pentru care nu sunt de acord cu punctul de vedere al autorului (rahat, fraza mea sună ca la ora de română).

    Faptul că ai dreptul la căsătorie nu te obligă să dispui de el. Foarte bine poți rămâne în ce fel de relație vrei tu să fii cu partenerul tău. Unii se vor înghesui la starea civilă din diverse motive (siguranța relației, securizarea bunurilor, credit bancar etc.), iar alții nu vor face pasul ăsta. Într-o societate cât de cât sănătoasă, așa e normal, să poți alege. Așa cum Maria și Ion pot alege să trăiască după cum le place, căsătoriți au ba, așa ar trebui să fie lăsați și Vasile cu Gheorghe.

    Un asemenea drept acordat, ne aduce o grămadă de beneficii. E în primul rând o lovitură de imagine. E un semn de egalitate, de faptul că ești văzut ca un cetățean de mâna întâi. Nu mai ești poponarul anormal ce-o suge în parc noaptea. Nu are efect imediat în mintea omului de rând, dar în 10-20 de ani, lumea se obișnuiește, i se pare normal ca doi bărbați să se poată căsători.

    Cel mai frecvent argument contra căsătoriilor gay este acela că două zuze ca Naomi își pun pirsotriile și peste 3 luni se despart. Da, or să fie și cazuri din astea. Dar la hetero câte nu sunt? Iar saiturile de socializare nu sunt pline numai de depravați, escorți, bătrânei libidinoși. Acolo sunt și oameni frumoși, cu educație. Probabil dacă nu ar fi forțați de împrejurări, nu ar mai călca pe-acolo, dar altfel, ce alternative au?

    Niciodată nu am înțeles de ce ăia de pe Romeo sunt blamați că îs ahtiați după sex. Care-i problema? Bărbații hetero fut tot ce prind și nu mai zice nimeni nimic. Cred că dacă ar avea și-un sait cu fete mereu disponibile, nu i-ai mai scoate de-acolo. De ce avem pretenția absurdă de la noi de a fi caști și a avea o aură de îngeraș pe cap?

    Fără nicio legătură cu articolul, cred că gay-ii din România ar trebui să-și rezolve problema de a se accepta pe ei înșiși, și mai apoi să aibă pretenția de la alții. Ne vedem mereu ca specie inferioară care face ceva greșit prin simplul fapt că există. Ni se pare că drepturile care ni se acordă sunt din mila heterosexualilor și nu pentru că așa e normal, să le avem.

    Cred că practicile S&M ar trebui să rămână în dormitor și nu ar trebui nicidecum transferate în raporturile noastre cu societatea.

     

  3. Cam subscriu @ ultima fraza @Martin – dar asta nu se aplica numai homosexualilor ci si unui mare procentaj dintre romani – nu exista “drept” la respect, ci dreptul de dobandire a acestuia.

    Cat despre articol.. iar incepeti cu foaia aia de hartie? Va tot blamati unii pe altii ca nimeni nu vrea sa se casatoreasca. Din experimentele mele am descoprit ca balacareala asta este o scuza cisrumstantiala. Daca “foaia aia” s-ar semna ca in orice alt mariaj demn, si o decizie de aliere ar fi rezultatul unui rationament, unui respect, al iubirii, de dragul unui consens, panica panica panica – ca toti cautati mai departe de nasul vostru cand nasul nici nu va iesit din cur.

    Din punctul meu de vedere, cine defileaza cu “hartia” este un las care nu are curaj sa-si puna nici curu la bataie, nici averea la bataie, nici nimic. Nici macar vointa. Potentialul. Iubirea. Eventual sa ne si prefacem ca nu suntem casatoriti ca sa nu afle parintii nush cui. Vedeti voi, foaia aia inseamna si un posibil esec. Si vai. Cine si-l asuma?

    Stai, ca trebuie sa va taie cineva cordonul ombilical.

    Apoi apare problema adulterului – care pentru majoritatea barbatilor este egala cu “cannot compute”.

    Din punctul meu de vedere un barbat insurat si care comite “activitati extra culinare” este un mare cacat cu ochi si merita sa fie castrat cu o foarfeca in timp ce i se toarna clor pe rani in timp ce urineaza pe pieptul lui un magar infectat cu sifilis.

    Plus ca multi dintre cei care sunt homosexuali nu s-ar casatorii nici daca ar fi hetero. Au un sistem emotional pervertit, diferit, whatever. Aici nu e vorba de hartie. De un angajament, nu. Pur si simplu, e chestie de dorinta.

    Ma rog. A fost o parere si nu vreau sa-l jignesc pe Nick. Eu sustin ideea de mariaj si sincer sa fiu, o relatie, daca nu ajunge acolo (macar beta), e bullshit. Pentru ca o relatie, incepe cand mori. Cand ajungi acolo poti sa spui – da domne, l-am iubit si invers, ne-am luat, acum mor, fie ce vrea universul.

  4. În mare, prin acordarea unor drepturi egale de căsătorie înțelegem mai degrabă o acceptare a comunității în societate. Nimeni nu e obligat să se însoare/mărite, e strict vorba despre drepturi egale, acceptare in societate (oricât de juvenil ar părea) și libertate deplină.

  5. Nick nu reiau argumentele pe care le-am expus într-o discuţie anterioară. Vreau doar să mă refer la povestea cu casa pe care, spui, tu o pot cumpăra în comun ambii parteneri. Şi dacă unul dispare, crezi tu că celălat rămâne liniştit? Nu, el are o jumătate dar pentru cealaltă jumătate apar discuţii, probleme pe care omul nu le merită. E un film “If These Walls Coul Talk II ” în prima parte (din trei) este o poveste de genul ăsta. Merită văzut măcar pentru că joacă Vanessa Redgrave…
    Dar ce facem cu situaţia în care casa e a unuia din cei doi dar de întreţinut, de mobilat au contribuit ambii? Ce faci în situaţia celuilalt, atunci când proprietarul dispare, îţi iei frigiderul, canapeaua şi lavabilul de pe pereţi (adică cele pe care le-ai plătit tu) şi părăseşti casa pe care ai măturat-o 30 de ani? Şi tocmai în perioada cea mai neagră din viaţa ta, când locul de lângă tine e gol, când nu are cine să mai bea cafeaua din a doua ceaşcă pe care din obişnuinţă ai umplut-o.

  6. Cunosc doua cupluri hetero ce traiesc fara a fi casatoriti legal de mai bine de 30 de ani. Nimeni si nimic nu i-a impiedicat sa se casatoreasca dar nu au facut-o. De ce? Pentru ca asa au ales ei. Si credeti-ma ca nu stiu alti oameni sau alte cupluri mai frumoase decat astea doua. Cu siguranta ca au avut si probleme de-a lungul vremii ca toate cuplurile insa cand ii vezi pe strada sau oriunde in public iti este mai mare dragul de ei. Se vede de la o posta ca se respecta reciproc, ca se iubesc si isi poarta de grija unul celuilalt. Asa vreau si eu sa traiesc fie ca voi avea sau nu o “hartie” la mana care sa ateste raportul dintre mine si partenerul meu de viata.
    Cat despre mine in mod individual, ca sa citez “am pus si curul la bataie” si casa si afacere (unele dintre ele le-am pierdut) si multe alte pe langa ca in final sa il gasesc pe “mon cher” infipt in jucaria altuia in casa noastra.
    Poate ca ar fi trebuit sa ii torn acid sulfuric pe jucarie asa cum spune Smog 🙂
    La capitolul respectiv sunt perfect de acord cu Smog.

  7. @CM
    Mi-as dori sa cred ca voi ajunge sa traiesc 30 de ani avand acelasi om alaturi.
    Cat despre casa de care spui tu ca cel ramas sa isi ia lucrurile la care a contribuit etc…exista testamente, exista alte forme de face ca lucrurile ca cei doi sa se protejeze unul pe celalalt in caz ca se intampla un necaz pana vor aparea alte forme care implica un parteneriat civil sau chiar casatoria.
    Uite, in cazul meu, in contractul meu de munca, deoarece prestez un job mai “ciudat” dar si mai periculos, exista o rubrica ce trebuie completata cu detalii legate de persoana care ar urma sa incaseze compensatii banesti daca, Doamne fereste, mi s-ar intampla ceva. Nimeni si nimic nu ma impiedica sa nominez in acel paragraf pe partenerul meu, daca as avea. Si cu siguranta ca as face-o daca as avea. Asta era doar un exemplu.

  8. Propoziţia cheie din textul tău, Nikos dragă, este “Pentru că aşa au ales ei”. Aici e toată chestia: ca adulţi cu dicernământ, cetăţeni 100%, ar trebui să avem libertatea de a alege.
    Da’ de ce acid sulfuric, mă copii? O fraudă morală ar trebui pedepsită doar moral. Ăla îţi dă o palmă la orgoliu, îţi nesocoteşte darurile, ar trebui să îi întorci acelaşi gen de acţiuni, asta dacă te lasă inima. În fond tu încă îl mai iubeai la momentul ăla (şi probabil încă 30 secunde după)…

  9. Mă faci să repet argumentaţia de la articolul anterior, şi nu ar fi frumos din partea mea.

  10. Intr-un fel, daca un mariaj este vazut ca si ceva sacru/important/whatever-u-call-it, acesta anuleaza ideea de “inselaciune” – adica asta este rostul unui mariaj – de angajament. Nu fortifica o relatie, nu e vorba de iubire. Aici este vorba de un sistem de valori. Este un pas care reflecta incredere, comuniune. Se termina drama aia interminabila – si incepe viata. Singuratatea nu este o virtute. Dar nici curvasaria. Asadar mariajul este un echilibru intre axa iubire-ratiune-nebunie.

    Si pana la urma, daca-l gasesti infipt in diverse craci, exista si divortul.

  11. Daca s-ar legaliza parteneriatele civile, eu nu m-as grabi sa ma duc la notar/starea civila. As amana cativa ani (mai multi sau mai putini) semnarea actului dar doresc ca atunci cand fac pasul acesta, sa il pot face.

    Ca sa intelegem mai bine ce presupune, ar trebui sa ne explice cineva de ce a facut acest pas.

    Eu cred ca nu isi au rostul anumite frici in cazul parteneriatului civil. Banuiesc ca cei din tarile care beneficiaza de aceasta lege au si dreptul de a semna un contract prenuptial. Din nou, daca cineva a avut parte de momente frumoase alaturi de diversi iubiti care din pacate s-au terminat cu drame, nu cred ca e motiv suficient de bun pentru a generaliza si a spune ca toata lumea sare din floare in floare. Si daca exista cupluri care au cazut de acord in a avea o relatie deschisa, e treaba lor. Fiecare gaseste cate un factor care sa le resusciteze relatia, asta poate fi unul.

    CM are dreptate cand spune ca te poti plimba prin tribunale si nu iti garanteaza nimeni ca vei avea castig de cauza.

    Hai sa fim realisti: cand esti intr-o relatie de cativa ani, stai cu partenerul sub acelasi acoperis. Va alegeti un loc (la mine sau la tine) si aceea va fi casa in care veti trai si pe care o veti intretine, fiecare va investi: unul in facturi si intretinere, altul in renovari/mobilier, etc- nu se mai tine cont de input-ul fiecaruia.

    Trebuie inteles un lucru: parteneriatul civil nu e dorit numai de oameni care planuiesc sa fie in relatie cu vreun barbat bogat, pentru a duce o viata buna (nu zic ca nu exista si astfel de oameni). E un pas spre egalitate si civilizatie si exista cupluri care doresc de comun acord sa faca intr-un viitor acest pas.

    Poate eu nu voi face niciodata acest pas, dar consider ca oricine trebuie sa aiba dreptul de a-si oficializa relatia in fata legii.

  12. Pe mine “m-a prins” legalizarea casatoriilor gay in Boston Ma prin 2004-2005 parca. Imi amintesc ca vreo luna am tinut-o intr-o petrecere, nici nu cunosteam mereu personal cuplul la a carui nunta mergeam, era o stare de euforie generala. Pana in momentul ala nici nu imi pusesem problema casatoriei, nu ma gandisem vreodata la posibilitatea asta, dar atunci am inceput sa-mi doresc si pentru mine asta.

    Pentru mine casatoria imbraca pe langa avantajele legale (care au fost amplu dezbatute pe aici cu diverse ocazii) si o latura romantica ca sa zic asa…eu mi-am dorit mereu si mi-a placut ideea de a-mi lua acest angajament in fata familiei si a prietenilor, de a sarbatori alaturi de persoanele importante din viata mea genul asta de moment. De exemplu noi am facut o petrecere cu 70 de invitati (familie si prieteni) chiar daca din punct de vedere legal momentul nu a avut nici o semnificatie.

    Eu astept cu maxim interes legalizarea parteneriatelor/casatoriilor gay si la noi si sper sa fiu inca in forma cand se va intampla pentru a rupe ringul de dans la fiecare petrecere.lol

    Pana la urma este o chestiune de egalitate in drepturi, statul trebuie sa garanteze drepturi egale pentru toti cetatenii sai mai ales in contextul in care le impune aceleasi obligatii.

  13. Adi m-a invitat să citesc articolul și să răspund. Am început să scriu, apoi mi-am dat seama că toată chestia se lungește, așa că mai bine postez un articol întreg. OK — e scris, așteptăm să fie aprobat.

  14. Mai .. domnisorilor{ha}, lasati omul sa aiba parerea lui, pentru el nu conteaza ca e musafir de o cireasa din dulceata de visine.
    CM, kiss, zile-o dom”le. Adi, GG. Martin, ai pus punctul pe i. Smog draga de ce ti-e frica nu scapi, asa ca nu te mai gandi ca-l gasesti infit in “craci’.
    Nikos iti respect opinia, este a ta si probabil ca asa simti vizavi de subiect. Posibil in timp sa-ti schimbi parerea, sau nu.
    Oricum nu conteaza acum in opinia ta si nu traieste nimeni altcineva in pielea ta ca sa-ti spuna ce sa gandesti ori sa faci.
    Dar nu subscriu ideii la care esti de acord cu Smog, lasati jucaria barbatului in pace, nu turnati acid sulfuric peste ea.
    Cat romantism sadic, Doamne.

  15. @cristymaykei – multumesc pentru intelegere.
    Aici cu totii scriem articole si comentarii despre chestii care ne reprezinta pe noi in mod individual. Unii sunt de acord, altii mai putin sau deloc. In final trebuie sa ne respectam alegerile si parerile in mod reciproc. Nu suntem cu totii la fel.
    Cat despre acidul sulfuric…:)))) Era o gluma. 😀
    Indiferent de cum s-a sfarsit relatia mea cu persoana aceea, au fost cativa ani traiti impreuna care nu se pot sterge sub nicio forma si ca atare, desi nu am ramas prieteni, macar ne salutam cand ne vedem si ne intrebam de sanatate.

Comments are closed.

Vezi si...

Relatie vs Sex

Hi…again! În ultima vreme imi trec prin minte numeroase ganduri despre ce inseamna cu adevarat viata unui gay. O sa ignor faptul ca traim în Romania și o sa pretind ca, din punct de vedere al relatiilor și al „drumului” mai mult sau mai puțin ascendent parcurs de un gay,...

Articole din aceeasi categorie