După ce cutremurul a luat sfârsit, iar salvatorii au ajuns la ruinele casei acestei femei, au zărit trupul ei printre fisurile unui zid. Li s-a părut ciudat când au văzut femeia stând pe genunchi ca și cum s-ar ruga: trupul ei era aplecat în fața cu mâinile sprijinite de un obiect.
Cu greu, liderul echipei de salvare a ajuns la trupul femeii sperând să mai fie încă în viață, dar trupul rece și rigid al acesteia l-au făcut pe acesta să înțeleagă că femeia nu supraviețuise. Atât liderul, cât și restul echipei au părăsit casa continuând operațiunile de salvare a supraviețuitorilor. Totuși, din unele motive, liderul echipei a fost îndemnat de propria sa conștiință să se întoarcă la casa femeii decedate.
Din nou, el a îngenunchiat, încercând să ajungă la trupul ei. Dintr-o dată a strigat cu entuziasm: “Un copil! Aici este un copil!”.
Întreaga echipa a lucrat împreună pentru a scoate copilașul din ruine. Era un băiețel de 3 luni, înfășurat într-o pătură, care a fost protejat de corpul mamei sale. Evident, femeia a făcut un sacrificiu enorm pentru a-și salva fiul. În momentul în care a început cutremurul iar casa s-a prăbușit, ea și-a folosit corpul pentru a face un paravan care sa-i protejeze fiul.
Când a fost găsit, băiețelul încă dormea liniștit. Medicul care a preluat copilul pentru a-l examina, a găsit în brațele micuțului un telefon mobil care avea următorul text pe ecran: “Dacă supraviețuiești, trebuie să îți amintești că te iubesc.” Acest telefon a fost trecut din mână în mână, iar toți cei care au citit mesajul au început să plângă.
Asta este dragostea adevărată a unei mame pentru copilul sau…
Recent am citit și eu povestea asta; foarte frumoasă și emoționantă.
Eu sunt mai emotiv din fire 😛 … iar astăzi sunt și puțin mai sensibil decât în mod normal : )) … … …
Foarte impresionat si cu adevarat…cutremurator. Ma bucur ca iubirea de mama este chiar atat de puternica si impresionanta. Merita tot respectul si toate lacrimile genul acesta de mame…
Dincolo de aceast sacrificiu suprem știu că Robert își iubește foarte mult mama.
Stau şi mă întreb de ce oare acest gen de mame nu supravieţuiesc şi nu dau exemplu şi celor care fac din viaţa copiilor lor un coşmar…
Nu mă gândesc la mama mea – mama mea a fost un înger (zilele trecute m-am revăzut cu un grup de prieteni pe care nu îi mai văzusem de vreo 7 ani, şi înainte de a mă întreba după acest răstimp ce mai fac eu, m-au întrebat ce mai face Ea); mă refer aici la mamele celor ale căror existenţe sunt umbrite de întrebări şi reproşuri incomode (sunt destule exemple pe aici, din păcate…)
Câţi dintre voi ştiu că legenda spune că şi Doina Badea s-a prăpădit tot încercând să îşi salveze familia? (De fapt, mă întreb în barbă câţi dintre noi mai ştiu cine a fost Doina Badea…)
Doina Badea, o voce romaneasca de exceptie. A murit la cutremurul din 4 martie 1977 (la o saptamana dupa ce m-am nascut eu). A fost foarte indragita de cei apropiati mie, multa vreme dupa cutremur, ani de zile, s-a vorbit despre ea la mine in casa. Tot pe 4 martie , maestrul Toma Caragiu (ca si alte 1500 de persoane) au insotit-o pe Doina in lumea de dincolo.
Mamele care mor pentru copii lor sunt cele care risca tot, sunt cele care inteleg ce inseamna sa dai viata. Cele netrebnice inca traiesc sau au trait linistite ani de zile pentru ca nu si-au asumat nici un risc matern, instinctul de mama lipsindu-le cu desavarsire.
As vrea sa adaug ca si reprosurile si intrebarile incomode, neplacute ale unor (unor, nu tuturor!) mame vin tot din grija materna. Doar ca acea grija si-a gasit o cale proasta de exprimare. Asta nu inseamna ca ele nu s-ar sacrifica pentru copiii lor. (trebuia sa subliniez si acest caz. Iubirea vine arareori asa cum vrei)
Salut.
M-a impresionat povestea, dar dupa ce am citit-o am avut reactia foarte cretina. Mi-am zis: Da, normal ca asta faci, in pana mea! D-aia faci copii in mod constient. Si esentialul pe care il spui unui copil e ca il iubesti. De aici deriva totul…
Si asta cu “hai sa fac pe dura/ durul” cu copilul meu vine… pana mea, din dorinta de a-i fi bine si din incercarea idioata de a pune mana, nu cumva sa se loveasca copilul cu capul de zid.. So,keep on explainig daca nu va iese din prima…. :))) Asta e rolul nostru asumat…