Se pare ca expresia asta este foarte adevarata, am simtit-o si eu pe pielea mea. Am stat acum 2 zile si eu ca tot omul pe Facebook si “rasfoiam” lista de prieteni, cand, dintr-o data mi-a iesit in fata un fost coleg din liceu “super hot” de care mi-a placut tare mult. Acum nu stiu daca pot sa-i zic “dragoste” relatiei dintre noi, dar preferer sa-i zic asa fiindca am avut o relatie de prietenie stransa.
Imi aduc aminte cu o mare placere cum stateam in pauza si fumam, imi dadea tot timpul din sucul lui (in fine, eu il administram cu tigari ca el nu isi prea lua). Am uitat sa mentionez ca am terminat liceul anul trecut, in 2011, iar viata de liceu pentru mine a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea…… si cred ca nu o sa mai am o perioada asa frumoasa in viata. Revenind la subiect; mie mi se parea un tip romantic fiindca se purta foarte frumos cu mine. Atunci cand stateam pe hol tot timpul ma lua de la spate in brate si ma ridica (cateodata si eu pe el), dar mie imi era un pic jena sa nu cumva sa se prinda ceilalti colegi, ca eu tot timpul ma tineam de el.
Cel mai tare am inceput sa ma indragostesc de el in clasa a 12-a cand stateam in timpul unei ore la vestiar si fumam (chiulisem de la romana), cand a intrat o profa de sport si ne-a luat la cearta, apoi ne-a dus la director si intr-un final la diriga ca sa ne scada media la purtare… atunci “eroul” a sarit in apararea mea zicand ca erau tigarile lui si ca el m-a invatat la “prostii”. Eu am scapat mai ieftin, mi s-a scazut media la purtare la 9, dar lui la 8; plus ca pe el l-a mai pus si sa curete vestiarul zilnic timp de o luna, bineinteles ca l-am ajutat de foarte multe ori dupa ore. Si acum imi aduc aminte ca stateam si urlam de ciuda ca mi s-a scazut media la purtare, dar el tot timpul venea aproape si zicea ca nu are nimic (el fiind invatat cu medii mai mititele din cauza chiulului la greu in a-9-a), ma mangaia pe spate, imi spunea ca is baiat frumos si destept si ca nu ma va afecta asta in viata si ca voi reusi in orice fel de meserie… era ca un frate super apropiat, tinea la mine si ma admira foarte mult.
In mai cand deja liceul era pe sfarsite, l-am sunat (fiindca nu aveam curajul sa-i zic in fata) ca sa-i spun ca il plac foarte tare si ma gandeam ca si el ma place, dar ii e rusine sa-mi zica. Dar dupa aceasta faza, ne-am intalnit a doua zi ca sa lamurim situatia si mi-a spus ca lui ii plac fetele (eu l-am vazut de multe ori cum ma admira din cap pana in picioare) si ca i-ar fi frica de ce ar spune lumea si mai ales familia sa.
Incepuse iunie si odata cu asta si bac-ul, oralul. La probele orale l-am intalnit fiindca el picase in sala cu mine, desi ne evitam reciproc mai schimbam cate o vorba pe hol. El oricum a intrat si a iesit mai devreme, dar cat am asteptat l-am simtit foarte rece, imi aduc aminte ca dupa fazele astea eu stateam acasa si cateodata mai plangeam (desi nu imi sta deloc in caracter) in timp ce mai invatatm. Dupa nebunia asta au sosit si probele scrise “un macel” frate; stres, camere de vederi, ganduri ca nu stii, samd. Incepusem sa-l mai uit fiindca el nu ma mai baga in seama….. insa eram si foarte stresat cu bac-ul, inscrierea la facultate, etc. Stiu ca din clasa a 11-a ne faceam planuri sa mergem la facultate la Timisoara si sa stam la camin in aceeasi camera sau in chirie. Venise si ziua ‘macelului’, ziua afisarii rezulatatelor, era 3 dupa-masa si eram inca acasa cand am vazut la tv ca or picat foarte multi si ca au fost rezultate foarte mici mai ales la noi in judet, eu eram foarte speriat. Imi aduc aminte ca m-am dus la scoala tremurand (la propriu) si m-am intalnit chiar in curtea liceului cu o colega care mi-a spus ca l-am luat, deja ma simteam usurat si m-am dus sa vad rezultatul, dar cand am vazut nota de 7,54 era sa pic jos (eu visam la ceva peste 8,50). Dupa aceea m-am intalnit si cu el, ne-am strans mainile si l-am intrebat cat a luat, el luase 7 si un pic parca (stiu ca era diferenta mica intre mine si el), apoi l-am intrebat daca mai mergem sa incercam la Timisoara, dar el a inceput sa se scuze si m-am prins ca nu mai vrea…….. 😯 numa ca statea una langa noi si bocea de mama focului ca picase si mai erau si alti nemultumiti ca or picat asa ca nu ma puteam intelege bine cu el.
Intr-un final a intrat la Cluj, iar eu m-am dus la Timisoara. De atunci l-am mai vazut de cateva ori acasa in oras, dar ne salutam rece si atat. Si cand il mai vad pe mess as vrea sa mai vorbesc cu el, dar si eu m-am racit de el, fiindca si el s-a racit de mine. Oricum mi-am propus sa il las in pace si banuiesc ca si voi imi dati dreptate.
Eu oricum nu am inteles de ce s-a racit asa de tare, fiindca nu am fost insistent.
Ba da se uită, prima (ca număr) dragoste.
Sau, eventual atunci când nu uiti, înseamnă că aia a fost prima dragoste, restul fiind doar “incălzirea”. 🙂
Uite cum e, intamplarea face ca si eu am trecut aproximativ prin aceeasi situatie ca si tine, doar ca noi suntem ambii din Timisoara. El are un frate geaman care statea cu mine in banca iar el in spatele meu. La banchetul mic din clasa a 12-a am mers la Straja 1 saptamana cu clasa, era camera de 4 persoane, eu, frate-su, el si inca un baiat si erau doar 2 paturi de 2 persoane. Pe tot parcursul liceului ne tachinam si ma asteptam ca sa doarma cu mine si nu cu frate-su, lucru care s-a si intamplat.
In fiecare seara ma lua in brate si ma strangea la piept si era asa de bine, …. bineinteles eu ma prefaceam ca dorm :)). Asa a trecut si liceul, BAC-ul, el a mers la o facultate eu la alta, dar asta nu a pus capat legaturii dintre noi. Mai obisnuiam sa iesim impreuna in week-end, iar prin anul 2 de facultate mi-am luat inima in piept si i-am spus. Nu a parut surprins si nu l-am simtit distant asta pana peste cateva luni cand i-am marturisit ca ma simt atras de el. A urmat o perioada de tacere, singuratate….nu a mai dat nici un semn si nici eu. Mi-a spus clar ca ii plac fetele… de ce l-as mai fii deranjat ???
Dar intamplarea facea ca ne intalneam de prea multe ori din greseala…si la un moment dat i-am spus ca mi-a trecut si ca il vad doar ca pe un prieten. De atunci lucrurile au redevenit cele de dinainte, fapt care m-a bucurat dar m-a facut sa ma gandesc ca de cele mai multe ori vedem in gesturile altora ceea ce dorim noi sa vedem, acord o prea mare incarcare gesturilor lor, si ajungem sa fim dezamagiti. Din cauza sentimentelor noastre visam cu ochii deschisi. O sa iti treaca asta pe masura ce cresti, te maturizezi, incerci ceva nou…iti recomand sa citesti “Cartea gesturilor” – Peter Collett.
Incerca sa fii obiectiv ca sa nu mai suferi, iar daca nu poti fa un dus rece cand te simti condus de sentimente, vise ! 😀
pai si la mine exact la fel, doar ca el s-a racit….sigur s-a speriat de atunci de cand i-am dat “marea veste”. Mergem amandoi acasa foarte des, dar omul nu mai vrea
daca ai lasat in urma dragostea din liceu te poti numii barbat.
Mda Smog, sunt convins ca asta defineste conditia de BARBAT ! :))…you make me laugh. 🙂
Salut Justmoi.
Aș îndrăzni să cred că nici o iubire nu se uită, nu numai prima. Într-adevăr, amintirile ce ne leagă de prima dragoste au un pitoresc aparte și în timp devin pasteluri colorate pe pereții camerei sufletului. Îți vei aminti cu plăcere, ca noi toți, de altfel, de acele emoții, lacrimi, drame, mici nebunii și prostioare. Aș îndrăzni să spun că multe din aceste aventuri fanteziste pe care le trăim în adolescență, mai ales, nu aduc nici pe departe cu iubirea, decât poate în imaginația hrănită de hormonii neastâmpărați ce le joacă junilor feste. Ele au rolul mai ales de a ne defini nouă înșine ceea ce ne dorim, ceea ce ne-ar împlini și, de aceea, cred că sunt foarte importante pe cărarea vieții. Dacă nu ne îndrăgostim nebunește, dacă nu plângem prostește, dacă nu suferim… nu cred că putem savura iubirea, care va veni, însă la timpul ei, nu atunci când vrem noi.
Trebuie să realizezi faptul că aceste momente de acum sunt unice, pentru că odată ce treci prin ele, te schimbă, te maturizează, te răcesc (poate). Totul va deveni cu timpul mai serios, începând cu traiectoria profesională și terminând cu senzațiile sufletești.
Problema (sau nu) este aceea că mai târziu nu vei mai avea parte de scuza adolescentină în a visa, a te prosti, a te juca și se va presupune că trebuie să evoluezi sufletește.
Domnu Smog spunea mai sus că „dacă ai lăsat în urmă dragostea din liceu te poți numi bărbat”. Eu cred că nimic nu te face mai bărbat decât ești, indiferent dacă plângi sau dacă râzi, mai mult decât seninătatea și împăcarea cu care îți trăiești momentul. (Poate domnul Smog își refulează el însuși anumite stigmatizări din pruncie în percepția sa despre ceea ce înseamnă „bărbatul”. Și mulți fac aceeași greșeală în a condamna bărbații care se îndrăgostesc, sau suferă sau dau dovadă de slăbiciune în anumite momente ale vieții.)
Te felicit pentru că i-ai respectat prietenului tău „răceala” și dreptul de a te evita. Cu siguranță că și el a ținut la tine, însă nu în felul în care ți-ai fi dorit. Sau s-a speriat de seriozitatea cu care i te-ai confesat. Probabil că cea mai mare greșeală pe care o putem face este aceea de a ne confesa sentimentele, pentru a căpăta „validarea” celuilalt, căci din acel moment joaca (și cred că această joacă este cea mai frumoasă parte a unei relații) se termină și totul devine serios, grav, rigid. Gândește-te că dacă ai fi fost în locul lui, având aceeași educație și percepție asupra lumii, ai fi reacționat poate la fel. Mai ales că pe majoritatea băieților/bărbaților, numai gândul de a iubi un alt bărbat îi îngrozește, percepându-l ca pe un afront/pericol adus bărbăției proprii.
Cum spunea și Deiu, noi, ăștia mai… „sensibili”, tindem să exagerăm anumite aspecte și răspunsuri în comportamentul celor spre care ne îndreptăm afecțiunea, însă asta nu este ceva de condamnat, mai ales că de cele mai multe ori se întâmplă împotriva voinței noastre.
Iar peste ceva timp, când vei cunoaște, probabil, un alt băiat (sau fată) și vei iubi și vei fi iubit, vei zâmbi amintindu-ți de inocența cu care plângeai după colegul tău „dur”.
Numai bine!
@FireMan multumesc foarte mult pentru acest comentariu, este unul foarte bun si util.
JustMoi, tu ai trecut prin aceeasi “chestie” prin care am trecut si eu cu un prieten si s-a ajuns la acea “raceala” care nu-mi mai permite sa fiu eu, cel adevarat in fata lui pentru ca stiu ca a aflat destul de multe despre mine.
S-a intamplat mult mai repede, cand am constientizat ce simt i-am spus, dupa cateva luni i-am spus cine sunt, iar mai apoi dupa saptamani atitudinea lui s-a schimbat.
Nu stiu exact de ce, dar il simt ca un dusman. Dificil este ca mai sunt 2 ani pana termin liceul, suntem in aceeasi clasa si pe langa el sunt alti 2 baieti in clasa cu care nu am nimic in comun… asta inseamna supravietuire 🙂
ioi…cat de frumos! anul asta termin si eu a12a si sunt in aceeasi situatie. mai mult, imi e/era coleg de banca, ma ciupea pe sub banca, ma gadila… era funny. eu eram partea respinsabila, mereu “intelept”.
acum, il sun aproape zilnic si-l intreb, si-l bat la cap sa invete la romana (la matematica si fizica izbutim noi caci suntem “desteptuti”)
…suntem aman2 premianti,concurenta intre noi (anul asta l-am luat,anul trecut a fost el “peste” mine:)) ).
si cand te gandesti ca la inceput il consideram urat, fata de gorila si ii detestam comportamentul(mi se parea ca e cocalar)…
ne cunoscusem in curtea liceului, inainte sa afla ca suntem in aceeasi clasa… ce rasete cand am aflat apoi ca vom fi colegi. de atunci suntem aproape de nedespartit…
in fine, ma gandeam si eu sa-i marturisesc ca-l plac, dar dovada este aici ca nu trebuie s-o fac. ar fi prea trist sa stricam o prietenie inchegata…nu vreau sa risc…d-alde “iubi”, mai gasesc eu, insa o prietenie poate dura toata viata!