No menu items!

Vanatorii de zmeie

Acelasi autor

Cum Sunt?

Chestionarele completate vor fi postate pe website-ul în curs de dezvoltare, pe măsura completării lor: www.cumsunt.ro! Scopul poveștilor comunității LGBT este să ofere informații heterosexualilor cu...

Excesul de prea mult curcubeu dauneaza grav sanatatii (mintale)!

Frate, ce aveti toti cu cacatu' ala de rainbow!? Plm, zici ca DarkQ a devenit brad de Craciun. Bine, ideea e ca am observat...

Bunul gospodar isi face vara sanie si iarna car. Uneori.

Rasfoind Internetul, acum cateva zile, am dat peste un articol din publicatia online Ring, un alt tabloid specific romanesc unde fiecare titlu contine macar...

Gelozia, bat-o vina

Am fost un om extrem de gelos si posesiv, m-am mai domolit deoarece pe de-oparte experienta m-a invatat ca nu poti inchide un partener...

Cel mai mare regret din viata mea…

... este ca sunt gay. Pe masura ce trece timpul regret din ce in ce mai mult acest lucru. Ideea de ca lumea gay...
RobertG
RobertGhttps://darkq.net
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

Cred ca in desert sunt cele mai multe ploi si vanturi seci, acolo unde fiecare intreg, fiecare graunte de nimic dezvolta un cosmos, un univers al sau. E ciudat cum in noianul de nimic unitatea de baza cuprinde mai mult decat propriul intreg si cum se suprapun, intersecteaza si dispar, in fiecare clipa, taramuri de asteptari, dezamagiri, orgolii, adevaruri si petale uscate.

Desertul e un vivariu imens, un soi de furnicar. Partea frumoasa este ca dansul firelor de nisip, al furnicilor si-al frunzelor (dar si al trunchiurilor) are un final versatil, flexibil, alambicat si uneori, din pacate, lipsit de orice urma de mister. Asemeni unui ceas cu limbi de ceara, tic-tac-ul este previzibil, atatea miscari in aparenta intamplatoare… care nu sunt decat o interpretare (buna sau prosta) a unui scenariu scris de un meschin nebun. Cum altfel?

Partea interesanta este atunci cand copii ale respectivului scenariu ajung sa fie cunoscute noua. Cand stim cand si cat bate orologiul, cand stim cand rasare sau apune un Soare, unul oarecare, (nici nu conteaza) ma intreb de ce se joaca, cine se joaca cu noi… dar mai ales… de ce? Care este scopul pan’ la urma? Finalitatea? Ce exista la acel “finish”? Parca timpul trece mai repede ca niciodata, parca anii sunt mai scurti, parca cronometrul s-a dereglat, la fel  si cei care alearga – legati parca de acele cronometrului, alearga in tandem spre…

Si-odata ajunsi, alearga mai departe.

Asa suntem programati, sa functionam o perioada, sa facem balet pe-o sarma de metal. Uneori se inalta zmeie si atat de usori putem sa fim incat ajungem sa fim controlati de miscarea imprevizibila a propriilor zmeie, practic suntem niste vanatori de zmeie. Se sta la rand pentru a face asta. Dar nu, nu am de gand sa fac acrobatii. De ce sa confer placere supunandu-ma unui nenorocit de scenariu? Cu atat mai mult cu cat fantomele pot trece de tot ceea ce este palpabil, de orice forma.

Ba chiar inclin sa cred ca pot lua orice forma isi doresc. E adevarat ca nu se pot imbratisa doua fantome, insa se pot contopi in ceva ce este mai presus de pamantul acesta si de de norii care-l inconjoara. Si-acolo, in acel loc, acele entitati sunt sortite sa stea cu ochii lor ca niste stele – larg deschisi si sa privesca fosnetul frunzelor.

Si-atunci, acolo, in lumea fara forme, nimic nu mai surprinde. Poate doar dorul de a deveni dinou graunte de nisip, furnica sau o frunza simpla. Este inimaginabil cat de curios este atunci cand cineva inde-ajuns de indraznet are tupeul, curajul de a intande o mana. Si nu simtim mainile… doar le avem langa noi. Numai atunci avem maini langa noi cand ne trezim cu ele langa noi, si nu atunci cand cersim venirea lor. Insa uneori, lucrurile cu care suntem obisnuiti tind sa orbeasca, ba chair sa faca simtul sa nu mai recunoasca nicio pala de vant, nicio mireasma de stropi.

Poate ca acest scenariu nu se va termina niciodata. Poate e un soi de perpetuum mobile, unul cu personalitate. Poate daca nu ar fi asa, ar fi plictisitor de simplu totul, complexitatea ar parea prea simpla, poate ca atunci cei putini nu ar mai fi nebuni. Uneori insa chair si scenariul, roata perfecta poate cadea din mainile papusarului meschin. Inclin sa cred ca doar iubirea autentica poate strivi orice lege, orice principiu si bineinteles – orice fantoma.

Tic-tac, tic-tac.

10 COMMENTS

  1. iubirea nu striveste niciodata , IUBIREA uneste , ingrijeste , lumineaza ce e bun si exista deja . iubirea deschide adancuri valoroase dar neglijate …

  2. Eu nu am inteles nimic. Bine, nici nu trebuia sa te astepti sa inteleg eu ceva! La mine in cap e doar sex…fara dragoste, fara fantome :))

  3. mda in desert totu ii pustiu, secat, fara strop de apa, fara viatza, fara culoare de iubire, ici colo dune de nisip, cate un cactus mare care pentru el este un paradis sa stai in desert :P….

  4. se poate aranja :)) nush cum sa,ti zic dar unele locuri din desert chiar sunt adevarate paradis,e 😛

  5. Multi dintre cei ce esueaza in viata sunt persoane care nu au realizat cat de aproape au fost de succes in momentul cand au renuntat… Thomas A. Edison

Comments are closed.

Vezi si...

Frustrare…

Ca la fiecare sfârşit de săptămână, şi de această dată, am venit acasă. Fericit că a mai trecut cu bine o săptămână de facultate, în care nu a avut loc niciun incident nefericit, ci doar neprevăzut (mi s-a anulat un examen din cauză că am mers total nepregătit), mă...

Articole din aceeasi categorie